Ministrul demisionar al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a spus că un raport al Curţii de Conturi arată că erau furate chimioterapice de la Institutul Oncologic Bucureşti şi duse la spitalele private unde lucrau „nişte doctori”. Rogobete a adăugat că sunt facturi intrate în spital, dar fără medicamente intrate în spital, medicamente plătite, dar nedecontate pe pacient. El a precizat că, cel mai probabil, raportul va fi transmis şi la Parchetul General împreună cu toate rapoartele făcute de Ministerul Sănătăţii, potrivit News.ro.