(Foto)Dâmbovița, polul excelenței în salvare: ISU Dâmbovița a cucerit toate trofeele la Competiția Zonală de Descarcerare și Prim Ajutor
“Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat – faza zonală Dâmbovița a ajuns la final.
În cadrul acestei competiții, salvatorii au avut ocazia să își demonstreze abilitățile, fiind provocați să gestioneze scenarii complexe, în cadrul celor două probe parcurse.
Clasamentul pentru proba „Descarcerare din vehicule”:
Locul I – ISU Dâmboviţa
Locul II – ISU Giurgiu
Locul III – ISU Prahova
Clasamentul pentru proba „Acordarea Primului Ajutor Calificat” :
Locul I – ISU Dâmbovița
Locul II – ISU Ialomiţa
Locul III – ISU Călărași
Premiul pentru cel mai bun comandant de echipaj – ISU Dâmbovița
Premiul pentru cea mai bună echipă de servanți – ISU Dâmbovița
Premiul pentru cea mai bună echipă de paramedici – ISU Dâmbovița
Mulțumim echipajelor participante din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova și Teleorman, precum si echipajul reprezentativ al Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani.
A fost o experiență constructivă, în cadrul căreia colegii noștri au putut experimenta scenarii cât mai apropiate de realitate.
Activitatea, încununată cu succes, a fost realizată cu sprijinul partenerilor și colaboratorilor noștri: Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița, Dâmbovița Mall, Crucea Roșie Dâmbovița și nu în ultimul rând Grupul Renault România.”, ISU Dâmbovița.
Articolul (Foto)Dâmbovița, polul excelenței în salvare: ISU Dâmbovița a cucerit toate trofeele la Competiția Zonală de Descarcerare și Prim Ajutor apare prima dată în DambovitaNews.

QWER

