Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu, care a participat recent la mitingul de susținere a lui Ilie Bolojan, a vorbit la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 despre cauzele care au dus la actuala criză politică și despre deciziile care au alimentat tensiunile din ultimele săptămâni. Berceanu consideră că, atât la Guvern, cât și la Cotroceni, se face prea puțină politică. Spre exemplu, schimbările anunțate de Oana Gheorghiu în privința companiilor de stat au venit la momentul nepotrivit, este de părere fostul ministru: „O greșeală politică copilărească să dai PSD-ului apă la moară”.