Fetești: Centrul de aport voluntar a fost finalizat
Fetești: Centrul de aport voluntar a fost realizat cu fonduri europene nerambursabile, derulate printr-un proiect PNRR.
Centrul de aport voluntar din Fetești, investiție edificată pe un teren de peste 1,2 hectare în prelungirea străzii Decebal din cartierul Buliga, a fost finalizat.
Noul centru aduce facilități moderne destinate protecției mediului și cuprinde platforme carosabile și betonate, cu zone distincte pentru accesul cetățenilor și pentru colectarea deșeurilor.
O zonă administrativă, un sistem de monitorizare video și unul de iluminat modern și economic, un cântar auto de mare capacitate sunt parte integrantă din centrul de aport voluntar edificat într-un an și jumătate cu fonduri europene, printr-un program PNRR.
Obiectivul respectă principii stricte de protecție a mediului prin instalarea unui sistem ecologic de gestionare a apelor pluviale, prevăzut cu separator de hidrocarburi și bazin de retenție.
Dezvoltarea unei comunități ține de implementarea proiectelor europene. Am accesat, am implementat, iar acum recepționăm proiecte importante pentru cetățeni. Mulțumesc celor care au avut încredere în noi și echipei de implementare din cadrul Primăriei Municipiului Fetești. (LAURENȚIU ȘONCHERECHE, primar Fetești)
Cetățenii din Fetești vor putea aduce gratuit la centrul de aport voluntar tot ceea ce nu se poate prelua prin sistemul obișnuit de salubritate, deșeuri ce pot fi depozitate în containere speciale pentru reciclabile și textile, deșeuri voluminoase (mobilier vechi, saltele), echipamente electrice, electronice și electrocasnice uzate, deșeuri provenite din construcții, deșeuri periculoase și anvelope uzate, precum și resturi vegetale.
Punerea în funcțiune a centrului se va realiza după finalizarea etapelor administrative necesare delegării gestiunii și desemnării operatorului. (FOTO – Facebook Primăria Municipiului Fetești)
Articolul Fetești: Centrul de aport voluntar a fost finalizat apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

QWER

