Lizeta Haralambie l-a vizitat pe Radu Mazăre în Madagascar. Cum s-au fotografiat fostul primar al Constanței și avocata care a făcut eforturi să-l scoată din închisoare

Lizeta Haralambie l-a vizitat pe Radu Mazăre în Madagascar. Cum s-au fotografiat fostul primar al Constanței și avocata care a făcut eforturi să-l scoată din închisoare

Lizeta Haralambie a mers până în Madagascar să-l vadă pe Radu Mazăre. Imaginile publicate pe rețelele de socializare din vizita surpriză primită de fostul edil arată că acesta își reface viața pe continentul african, unde conduce un complex turistic de lux alături de familia sa. Iată cum s-au fotografiat fostul primar al Constanței și avocata despre care mereu a spus că este prietena lui cea mai bună.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Radu Mazăre a lăsat în urmă România, după ce a fost eliberat din închisoare, și s-a stabilit în Africa, unde conduce un complex turistic de lux. Recent, fostul edil al Constanței a primit vizita avocatei Lizeta Haralambie, care a călătorit până în îndepărtatul stat insular pentru o revedere ca între prieteni vechi. Momentele speciale au fost împărtășite de cei doi în online.













Citește și: Radu Mazăre Jr. spune că a crescut într-o familie modestă și nu a fost un „copil de bani gata”: „Muncesc de la 15 ani. Nu aveam card nelimitat. Aveam strictul necesar.” Când i-a cerut tatălui său bani ultima dată

Lizeta Haralambie a mers până în Madagascar să-l vadă pe Radu Mazăre


După ce a fost eliberat din spatele gratiilor, Radu Mazăre a început o etapă complet nouă. Fostul primar al Constanței locuiește în prezent pe tărâm african, mai exact în Madagascar, unde duce un trai lipsit de griji.

Fostul edil constănțean a avut parte recent de o surpriză plăcută din partea unei persoane foarte apropiate. Deși s-a mutat la mii de kilometri distanță de România, el păstrează legătura cu cei care l-au susținut când a fost în închisoare. Avocata Lizeta Haralambie, cea care a depus eforturi constante pentru reducerea zilelor de detenție și punerea lui în libertate, a zburat până în acele locuri exotice pentru a-și revedea prietenul din tinerețe.

Lizeta Haralambie a publicat pe rețelele de socializare imagini din acest concediu, arătându-le urmăritorilor cum se relaxează și cum discută despre trecut alături de vechiul său client și prieten. Cei doi au imortalizat momentele petrecute împreună, demonstrând că relația lor a rămas la fel de strânsă chiar și la distanță, chiar și dacă se văd rar.

Citește și: Ce schimbări a făcut Radu Mazăre în Madagascar de când s-a mutat acolo: a renovat o școală, are peste 60 de angajați, îi educă pe malgași și a plantat mii de copaci: "Am fost nevoiți să-i învățăm totul”

Amintim că Radu Mazăre a petrecut cinci ani după gratii, după ce a ajuns în penitenciar în luna mai a anului 2019. În mai 2024, fostul primar constănțean a ieșit din închisoare prin eliberare condiționată. Deși primise o sentință definitivă care însuma nouă ani de detenție cu executare, judecătorii au decis să fie eliberat înainte de încheierea întregii perioade.

Fostul edil al Constanței a fost închis în urma contopirii condamnărilor din două mari dosare de corupție: Dosarul Retrocedărilor Ilegale și Dosarul Polaris.

Ce schimbări a făcut fostul primar al Constanței de când s-a mutat în Madagascar


Radu Măzăre, cel care deține resortul Mantasaly din partea de nord a insulei Madagascar, a spus că a refăcut o școală din Akurikaheli, un sat din zona Antsiranana, unde este amplasat și complexul ridicat de el.

În descrierea publicată pe noua pagină oficială a hotelului, fostul primar al Constanței afirmă că a fost primit cu deschidere de oamenii din zonă, mai ales pentru că a creat locuri de lucru și cumpără produse direct de la pescari și de la cei care cresc animale.

„Astăzi, avem peste 60 de angajați malgași. Mulți dintre ei locuiesc în resort, în camere curate cu apă curentă și electricitate, un standard rar în satele din zonă. Am fost nevoiți să-i învățăm totul: cum să curețe geamuri, cum să taie unghii, cum să se întrețină.

Au învățat. Acum vin la noi atunci când li se îmbolnăvesc copiii sau când au o problemă și nu știu ce să facă. Nu avem paznici. Nimic nu s-a furat vreodată. Singurul lucru de care trebuie să aibă grijă este să păzească turmele de zebu (bou cu cocoașă) care aleargă libere și pasc plantele din grădinile noastre. Am renovat o școală în Akurikaheli. Femeile ne aduc lapte de zebu. Pescarii vin la noi cu pește direct de pe plajă”, se arată pe noul site al Mantasaly Resort din Madagascar.

Citește și: Connect-R explică de ce nu s-a făcut preot, deși a vrut asta, înainte să se lanseze în muzică: "Să-ți dedici viața lui Dumnezeu întru totul înseamnă să fii un om 100% vindecat" / EXCLUSIV


Cât costă o noapte la hotelul lui Radu Mazăre din Madagascar


În prezent, hotelul deținut de Radu Mazăre în Madagascar are un aspect complet renovat. Totuși, omul de afaceri a ales să crească tarifele, care se apropie acum de 200 de euro pentru o noapte de cazare, comparativ cu 75 de euro cât costau în trecut.

Acum, locația este văzută drept cea mai scumpă și totodată cea mai elegantă unitate de cazare din partea de nord a insulei Madagascar. Într-una dintre pozele făcute la Mantasaly, fostul edil constanțean poate fi văzut pe terasa hotelului, privind spre mare, împreună cu fiul și soția sa. Fotografia a fost surprinsă cu puțin înainte ca hotelul să își primească primii oaspeți, într-o perioadă în care locul era încă fără clienți.

Sursa foto: Instagram/ Facebook