Cele mai spectaculoase momente de la Dansez pentru tine, la 20 de ani de la debutul pe PRO TV. Cupluri care au făcut istorie pe ringul de dans și acum s-au despărțit
Au trecut două decenii de la momentul în care Dansez pentru tine devenea unul dintre cele mai iubite show-uri din România. De la cupluri care au scris povești memorabile pe ring, până la apariții speciale care au ținut o țară întreagă cu sufletul la gură, emisiunea rămâne un reper al televiziunii de divertisment. Iată care au fost cele mai spectaculoase cupluri și cele mai memorabile momente de la Dansez pentru tine!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI
Lansat în 2006 la PRO TV, Dansez pentru tine a depășit rapid statutul de simplu show de divertisment. Formatul, produs de Mona Segall, a reușit să combine spectacolul dansului cu povești de viață reale, transformând fiecare ediție într-o experiență emoțională puternică pentru telespectatori.
Prezentată de Ștefan Bănică Jr. și Iulia Vântur, emisiunea a adus în fața publicului vedete dispuse să iasă din zona de confort pentru a lupta pentru visul partenerilor lor. În fiecare sezon, competiția nu era doar despre dans, ci despre speranță, sacrificiu și solidaritate. De-a lungul anilor, pe ring au urcat zeci de vedete, unele dintre ele formând cupluri care au depășit granița show-ului și au rămas în memoria publicului. Alteori, invitații speciali au oferit momente spectaculoase, care au devenit virale înainte ca termenul să fie la modă.
Cu toate că licența emisiunii a fost ulterior reziliată de Pro TV, Dansez pentru tine rămâne un reper al divertismentului românesc, iar unele apariții și coregrafii sunt amintite și astăzi, notează tvmania.ro.






















Cele mai spectaculoase momente de la Dansez pentru tine, la 20 de ani de la debutul pe PRO TV: Anda Adam și Victor Slav
Unul dintre cele mai comentate momente din primele sezoane a fost cel dintre Anda Adam și Victor Slav. Deși nu formau un cuplu în competiție, interacțiunea lor de pe ring a atras imediat atenția. După eliminarea Andei, un moment aparent spontan – o invitație la cafea și un sărut pasional – a fost suficient pentru a declanșa una dintre cele mai mediatizate relații ale momentului.
Publicul nu a urmărit doar dansul, ci și chimia dintre ei, iar acel episod a rămas unul dintre primele exemple în care Dansez pentru tine a depășit granița unui simplu show, devenind un fenomen social.
Smiley și Laura Cosoi, un moment care a devenit viral
În 2008, Smiley și Laura Cosoi au oferit unul dintre cele mai intense momente din istoria emisiunii. Deși erau rivali în competiție la acel moment, cei doi au dansat împreună într-un moment caritabil care a atras imediat atenția publicului. Coregrafia lor, încărcată de emoție și energie, a fost considerată una dintre cele mai provocatoare și memorabile apariții de pe ring.
Chimia dintre ei, deja cunoscută în afara show-ului, a fost amplificată de scenografie și muzică, iar momentul a fost intens discutat în presa vremii și ulterior redescoperit online.
Smiley și Laura Cosoi s-au întâlnit prima dată în anul 2007 și s-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale celebrului serial „Cu un pas înainte'. Au avut o poveste de iubire demnă de un scenariu de film, cu multe momente frumoase, însă totul s-a terminat în 2012, atunci când au anunțat separarea.
În 2023, după 7 ani de relație, Smiley s-a căsătorit cu Gina Pistol, după ce în 2021 au devenit părinții unei fetițe adorabile, Josephine.
La rândul ei, Laura Cosoi s-a căsătorit în 2015 cu Cosmin Curticăpean, iar cei doi urmează să devină părinți pentru a cincea oară anul acesta.
Alex Velea și Ana, energie și emoție pe ring
Câștigător al unui sezon anterior, Alex Velea a revenit pe scenă într-un moment special, alături de prima sa soție.
Dansul lor, realizat pentru un caz umanitar, a demonstrat încă o dată că Dansez pentru tine nu era doar despre competiție, ci despre implicare și emoție autentică. Energia artistului și naturalețea momentului au fost elementele care au transformat apariția într-una memorabilă.
Alex Velea și prima sa soție, Ana Maria Mircea, au fost căsătoriți timp de 4 ani. Divorțul a început la finalul lui 2013, iar separarea oficială a avut loc la începutul anului 2014. Între timp, Alex Velea și Antonia au devenit un cuplu și părinții a doi copii.
Aurelian Temișan și Monica Davidescu, un cuplu și dincolo de scenă
Unul dintre cele mai elegante momente de pe ringul Dansez pentru tine a fost cel oferit de Aurelian Temișan și Monica Davidescu, în sezonul 6, când au dansat împreună pentru un caz umanitar.
Apariția lor nu a fost doar despre coregrafie, ci despre o relație care, la momentul respectiv, era deja solid construită. Cei doi se cunosc încă din 1995, când s-au întâlnit în culisele unui spectacol, iar de atunci au rămas împreună, traversând etape importante atât în plan personal, cât și profesional.
După mai bine de un deceniu de relație, au decis să facă pasul către căsătorie, oficializându-și povestea de dragoste în 2006, într-un eveniment amplu, cu sute de invitați. De atunci, au devenit unul dintre cele mai longevive și echilibrate cupluri din showbiz-ul românesc.
Împreună au o fiică, Dora, care a crescut într-un mediu artistic și care le-a consolidat și mai mult legătura de familie. 
Invitați care au făcut spectacol
Pe lângă cuplurile celebre, „Dansez pentru tine” a fost și scena unor apariții speciale care au surprins publicul. Edith González a urcat pe ring într-un moment special alături de Mihai Petre, într-o perioadă în care era extrem de populară în România, iar prezența sa a fost un adevărat eveniment.
Un alt moment memorabil a fost cel oferit de Nadia Comăneci în 2007, în ediția specială de Paște. Marea gimnastă a dansat cu coregraful Edi Stancu și a demonstrat că eleganța și disciplina pot fi transpuse perfect și în dans. Apariția ei a avut o puternică încărcătură simbolică și emoțională.
De asemenea, show-ul a surprins și prin invitați neașteptați, inclusiv din zona politică. Raluca Turcan a fost una dintre aparițiile care au stârnit curiozitate, demonstrând deschiderea formatului către zone diverse. De altfel, aceasta nu a fost singurul politician care a performat la Dansez pentru tine. Și Elena Udrea și Petre Roman, alături de soția sa, Silvia Chifiriuc, au făcut furori pe ringul de dans. Să nu-i uităm pe Victor Ponta și pe Daciana Sârbu, fosta sa soție, care în 2007 au într-o ipostază neașteptată la Dansez pentru tine, unde au dansat pe ritmurile piesei „Suavemente”, pentru un caz umanitar, într-un moment devenit viral ceva ani mai târziu.
Nu în ultimul rând, Virgil Ianțu a surprins publicul într-o ipostază complet diferită, oferind un moment emoționant alături de Irina Florea.
Momente de neuitat
Momentele controversate nu au lipsit: Andreea Mantea a fost protagonista unui dans intens comentat, din cauza unui accident vestimentar. În debutul sezonului 10, Adela Popescu și partenerul său Alex au făcut senzație cu un dans în ploaie. Atunci au primit 10 pe linie și nu pentru că artistei, în timpul dansului, i s-a dezgolit un sân...
https://www.youtube.com/watch?v=wRlvcUzAZkg
De asemenea, regretatul Ion Dichiseanu și fiica sa Ioana au creat un moment devenit celebru nu doar pentru emoție, ci și pentru un mic incident vestimentar care a făcut deliciul tabloidelor la acea vreme.
La 20 de ani de la debut, Dansez pentru tine rămâne nu doar un show, ci o emoție colectivă, construită din povești reale, momente memorabile și oameni care au demonstrat că, uneori, dansul poate spune mai mult decât orice cuvinte.

QWER

