Bogdan de la Ploiești explică de ce și-a ținut copiii ascunși până acum doi ani: „Spun în premieră. Mi-a fost frică să-mi arăt adevărata avere”

Bogdan de la Ploiești explică de ce și-a ținut copiii ascunși până acum doi ani: „Spun în premieră. Mi-a fost frică să-mi arăt adevărata avere”

Bogdan de la Ploiești a explicat recent de ce și-a ținut copiii ascunși până acum doi ani. Artistul a dezvăluit că principalul motiv a fost teama de răutatea celor din jur într-un moment în care avea tot ce își putea dori. Cântărețul de manele a mărturisit că a ales să-și protejeze „adevărata avere” până când a simțit că fiul său cel mare este pregătit să cucerească publicul prin propriul farmec, devenind astăzi unul dintre cei mai virali copii din România.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Bogdan de la Ploiești a explicat motivele reale pentru care și-a ascuns cei doi băieți de ochii publicului timp de mai mulți ani. Artistul a mărturisit că teama de răutatea oamenilor l-a făcut să fie discret, dar și că a pus la cale o strategie neașteptată pentru a-și transforma fiul cel mare, pe Franco, într-un adevărat fenomen pe Internet înainte de a recunoaște oficial că este tatăl lui.












Citește și: Bogdan de la Ploiești a recunoscut că a fost violent cu femeile în trecut: „M-am trezit imediat după furia aceea și am zis că asta nu trebuie să mai fac în viața mea”

Bogdan de la Ploiești explică de ce și-a ținut copiii ascunși până acum doi ani


La „Un Podcast Fără Mască”, Bogdan de la Ploiești a vorbit deschis despre un subiect care a stârnit multe discuții în ultimii ani. Artistul a explicat de ce a ales să își țină băieții, pe Franco și Tiago, departe de ochii publicului o perioadă lungă de timp și ce l-a făcut să se răzgândească.

Cântărețul de manele a mărturisit că principalul motiv pentru care nu i-a scos în față pe copii a fost frica. El a spus că, în momentul în care s-a născut primul său fiu, Franco, viața lui era plină de succes, mai ales că avea hituri care bubuiau, bani, case și mașini.

Situația s-a schimbat, însă, atunci când a observat cât de carismatic este fiul său cel mare, care are acum 6 ani. Văzând că micuțul are foarte mult umor, artistul a început să-l filmeze și să posteze clipurile pe rețelele de socializare, însă fără să spună clar că este tatăl lui.

Denise Rifai: Mi-ai promis că o să fii sincer și că o să mă lași să te întreb și chestiuni despre care nu am vorbit până acum. Copiii tăi, tu ai doi copii, doi băieți, pe care i-ai ținut foarte mult timp feriți de ochii lumii, mulți ar putea spune că i-ai ținut de-a dreptul ascunși. De ce ai ales asta?

Bogdan de la Ploiești: Copiii mei, vreau să înțeleagă toată România, băieții lui tati, marea avere a lui Bogdan de la Ploiești, au fost întotdeauna crescuți exemplar și iubiți așa cum orice părinte trebuie, trebuie, că poate sunt și unii părinți care nu fac asta și știu, am văzut cazuri, așa cum orice părinte trebuie să-și iubească puișorii lui.

Pentru mine, termenul de familie este imediat după Dumnezeu, este chiar mai important decât darurile pe care tot Dumnezeu mi le-a trimis, și anume muzica. Pentru mine, familia este sfântă. Întotdeauna încerc să-mi găsesc timp pentru copiii mei, să fac tot ce e mai bun pentru copilașii mei.

Denise Rifai: Ei stau cu tine acum?

Bogdan de la Ploiești: Întotdeauna stau și cu mine, atâta timp cât sunt acasă și nu sunt plecat departe. Este familia mea, sunt părinții mei care sunt întotdeauna prezenți alături de ei, bineînțeles și mama lor. Și ceea ce vreau să spun este că oamenii au spus că eu nu am recunoscut sau m-am ascuns… Eu i-am ferit pe copilașii mei pentru că, atunci când mi-a dat Dumnezeu această binecuvântare să se nască Franco, băiatul meu, mi s-a părut prea mult. Sunt sincer cu oamenii: mi s-a părut că e prea mult, aveam „Nu pot fără tine”, hitul, cel mai mare hit din lumea noastră muzicală, bani, iubire, fericire, mașini, case… tot. Și a venit și copilul. Am zis: „Nu se poate așa ceva!”. Mi-a fost frică, te rog să mă crezi, mi-a fost frică să-mi arăt adevărata avere. De ce? Pentru că oamenii sunt răi. Și singurul lucru de care m-ar durea sunt copilașii mei, să îmi ataci copiii - pentru mine e maximum, exact cum au văzut și ei că se poate. După care băiatul a crescut și se comporta de parcă l-am scos dintr-un butoi cu haz, așa a fost copilașul ăsta, fără să-i zic eu nimic, tot ce face și spune, el și-a câștigat oamenii. E foarte carismatic, are foarte mult haz. Vorbim despre Franco, da? Pentru că așa a început povestea.

Când am văzut cât haz are, am zis că n-am cum să nu-l filmez. L-am filmat și l-am pus pe toate rețelele de socializare. Evident că a bubuit, în primul rând pentru hazul lui, apoi pentru mister, pentru că eu am ales să nu spun că este băiatul meu, atât, asta am ales: să nu spun că este băiatul meu, ca să-l protejez. El a bubuit foarte tare și am profitat de ocazie să-l fac cel mai viral copil de vârsta lui.

Denise Rifai: Câți ani are Franco?

Bogdan de la Ploiești: Are 6 ani. Este cel mai viral copil din România, are 800.000 de abonați. M-am gândit ca un tată care își iubește pruncul, am zis: „De ce să nu-l fac viral? Că dacă mai târziu îi merge și lui puțin capul și e băiat muncitor, cum a văzut la el în familie, că noi toți am muncit și ne-a plăcut să facem chestii frumoase, cu siguranță urmăritorii ăștia, oamenii, publicul, comunitatea lui... de ce să nu facă și niște bani mai târziu?”. Băiatul a luat campanii, a făcut niște poze.

Cu siguranță, peste ceva timp, poate va poza, va face absolut orice își dorește el. Eu îl susțin să facă tot ce își dorește el. L-am dat și la pian, i-am dat pe amândoi la muzică. Vă dați seama că ne dorim să facă ce am făcut și noi.

Citește și: De ce s-au despărțit Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean, după trei ani de relație: "Am iubit-o și am respectat-o din toată inima mea"

Artistul își dorește ca băieții lui să-i calce pe urme


Mai mult decât atât, Bogdan de la Ploiești a mărturisit că își dorește ca băieții lui să-i calce pe urme. Franco și Tiago au fost dați deja la pian și rămâne de văzut dacă vor face sau nu muzică, la fel ca el.

Denise Rifai: Ți-ar plăcea să aibă o carieră în muzică?

Bogdan de la Ploiești: Da, mi-ar plăcea din toată inima să îl urmeze pe tăticul lui, dar, atâta timp cât el se regăsește și în altceva, îl susțin din toate punctele de vedere.

Acum poate povestioara asta e spusă în premieră, pentru că am ales din suflet să îmi pui toate întrebările pe care tu consideri să mi le pui și să răspund într-un fel în care oamenii, până acum, cu siguranță, nu au înțeles și astăzi vreau să înțeleagă că ăsta este singurul motiv pentru care nu mi-am arătat, într-o perioadă de timp, copilașii, pentru că mi-am dorit să-i fac cei mai virali. Mi-a reușit! Acum să muncească și să facă și tot ce trebuie ca să-și asigure un viitor frumos, cu toate că au tot ce trebuie de la tată, dar știi cum e… cel mai frumos este să muncești tu și să faci.

Citește și: Ce decizie a luat Oana Ciocan la scurt timp după ce s-a împăcat cu Jador: "M-am gândit serios. Vreau să fac asta"


Acum doi ani, cântărețul a declarat public că are doi băieți


În urmă cu doi ani, Bogdan de la Ploiești a declarat public că are doi băieți, Franco și Tiago. La un concert de-al lui, artistul a fost mândru să anunțe că cei doi copii pe care îi postează mereu pe rețelele de socializare sunt, de fapt, ai lui.

„Vreau să vă prezint cel mai mare hit al meu! Este un moment emoționant pentru mine, dar în această seară vreau să vă confirm că Franco este băiatul meu! Ca încheiere vreau să vă spun că Tiago este fratele lui. Vă iubim din toată inima și vă mulțumim din suflet!”, a spus el atunci, TikTok.

Sursa foto: Instagram/ Facebook