Zeci de mii de protestatari s-au adunat la Londra pentru două marșuri rivale – mitingul „Unite the Kingdom”, organizat de activistul de extremă dreapta Tommy Robinson, și o manifestație pro-palestiniană, scrie BBC. Cele două evenimente au loc în ziua în care orașul găzduiește și finala Cupei Angliei la fotbal. Peste 4.000 de polițiști au fost mobilizați în capitală și gestionează o așa-numită „zonă sterilă” între cele două marșuri. Polițiștii folosesc și drone, cai și câini de poliție și au vehicule blindate în așteptare.