Tragedie la Petrești! Impact devastator între două mașini în satul Greci — un bărbat a murit, altul a fost salvat în ultima clipă!

“În jurul orei 21:56 am fost solicitați să intervenim în cazul unui accident rutier produs în comuna Petrești, satul Greci, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Găești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
În urma evenimentului au fost identificate două victime de sex masculin, ambele încarcerate.
Una dintre victime a fost extrasă și predată echipajului Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, în stare de inconștiență. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Se acționează în continuare pentru extragerea în siguranță a celei de-a doua persoane încarcerate.
Misiunea este în dinamică.
La locul evenimentului cea de-a doua victimă a fost extrasă în siguranță de echipajele de intervenție. Persoana este conștientă și a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița pentru evaluare medicală.”, ISU Dâmbovița.
Articolul Tragedie la Petrești! Impact devastator între două mașini în satul Greci — un bărbat a murit, altul a fost salvat în ultima clipă! apare prima dată în DambovitaNews.