Moreni intră în modernizare totală: 18 străzi reabilitate printr-un proiect de 7,35 milioane lei finanțat prin „Anghel Saligny”!

Astăzi, municipiul Moreni a făcut un pas important către modernizarea infrastructurii rutiere.
Alături de primarul Gabriel Purcaru, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a participat la demararea lucrărilor de reabilitare și modernizare a aproape 4 km de străzi din Cartierul Schela Mare.
Această investiție, finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, va aduce locuitorilor condiții de trafic mai sigure și mai confortabile, demonstrând că colaborarea eficientă între administrațiile locale și județene produce rezultate palpabile pentru comunitate.
“Astăzi am fost alături de primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, la demararea lucrărilor din cadrul proiectului „Lucrări de reabilitare și modernizare a 3,827 km de străzi din Municipiul Moreni, Cartier Schela Mare”.
Prin această investiție, 18 tronsoane vor fi modernizate, oferind locuitorilor condiții mai bune de trafic. Proiectul are o valoare de aproximativ 7.350.000 lei și este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Rezultatele apar atunci când administrațiile locale și județene colaborează eficient. Împreună reușim să ducem infrastructura rutieră din #Dâmbovița la un nou nivel!“ a transmis Corneliu Ștefan, Președintele CJD Dâmbovița.
Articolul Moreni intră în modernizare totală: 18 străzi reabilitate printr-un proiect de 7,35 milioane lei finanțat prin „Anghel Saligny”! apare prima dată în DambovitaNews.