Cristi Vasile, cunoscut și ca „omulețul cu basca roșie”, își întâmpină clienții, zi de zi, cu deserturi colorate și zâmbete. A fost IT-ist ani de zile, însă visul lui dintotdeauna a fost să fie cofetar, ceea ce a și reușit. Astăzi are propria cofetărie în Brașov, unde lucrează cot la cot cu cei 10 angajați. E mândru când își privește vitrina și spune despre el simplu: „Livrez bucurie”.