Marian Pavel: „Ilie Bolojan a dat dovadă de o lipsă de comunicare crasă și de autosuficiență”
Marian Pavel, președinte PSD Ialomița, se aștepta ca până acum să fie desemnat un nou premier care să prezinte un nou Guvern.
Marian Pavel și colegii din organizația județeană PSD agreează varianta formării unui nou Guvern din care să facă parte forțele pro-europene dar fără a-l avea în componența sa pe Ilie Bolojan, premier demis prin moțiune de cenzură cu cel mai mare număr de voturi din istorie.
Domnule Marian Pavel, cum se vede dinspre organizația PSD Ialomița situația cu întârzierea desemnării unui premier și, implicit, întârzierea formării și aprobării unui nou Guvern?
Nu se vede foarte bine. Noi credem că ar fi trebuit să avem Guvern, o perioadă prelungită de interimat nu face bine nimănui. Amplifică neîncrederea în clasa politică faptul că nu reușim în momentul de față să avem un Guvern.
La nivel local, lipsa unui Guvern produce efecte negative?
Apar tot felul de situații în care este nevoie de documente emise de Guvern pentru buna desfășurare a unor activități în teritoriu. Și dau exemplu din Ialomița. Prin PNRR ne-am asumat că România va închide anumite unități din cadrul Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copiilor și că nu vom mai avea mai mult de 50 persoane într-o instituție de acest profil. Am renovat la Urziceni o locație pe care am avut-o, trebuie să mutăm acolo o parte dintre seniorii pe care-i avem acum la Slobozia dar nu putem să anagajăm pe nimeni pentru că toate posturile sunt blocate.
Organizația PSD Ialomița a votat pentru demiterea premierului Ilie Bolojan. Care este varianta viitoare de guvernare pe care o agreează social-democrații ialomițeni?
Din punctul nostru de vedere alegem să mergem în aceeași variantă, putem face un Guvern pro-european dar fără Ilie Bolojan premier. În toată perioada în care a fost prim-ministru a dat dovadă de o lipsă de comunicare crasă și de autosuficiență.
Inclusiv cu USR poate guverna PSD?
Da, eu nu am o problemă cu USR la nivelul județului Ialomița. Însă, față de anumiți miniștri din USR am rezervele mele.
(Acest text respectă art.15 din Regulamentul 900/2024 al Uniunii Europene privind transparența și vizarea unui public țintă în publicitatea politică, Legea 334/2006 și Hotărârea nr.30/2025 a Autorității Electorale Permanente)
Articolul Marian Pavel: „Ilie Bolojan a dat dovadă de o lipsă de comunicare crasă și de autosuficiență” apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

QWER

