Sorin Grindeanu a spus că ar accepta să devină premier și discută cu Kelemen Hunor despre un guvern minoritar. PNL acuză social-democrații că țin România în criză politică

Sorin Grindeanu a spus că ar accepta să devină premier și discută cu Kelemen Hunor despre un guvern minoritar. PNL acuză social-democrații că țin România în criză politică

Președintele PSD Sorin Grindeanu urmează să se întâlnească astăzi, 11 mai, cu reprezentanți ai partidelor parlamentari și cu aleși neafiliați pentru a discuta despre o nouă majoritate parlamentară. Prima întâlnire a avut loc cu liderul UDMR Kelemen Hunor. Acesta a spus că ar accepta varianta unui guvern minoritar cu PSD. Pe de altă parte, PNL  cere PSD-ului să pună capăt crizei politice.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că vrea refacerea coaliției de guvernare și că nu exclude varianta unui guvern minoritar susținut de UDMR, dacă președintele Nicușor Dan îl va nominaliza pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier.

„Eu doresc refacerea coaliției. Trebuie văzut, din punct de vedere constituțional, că a fost dat acest guvern jos, cu 281 de voturi. A doua zi, de unde să ai 233 de voturi pentru a pune la loc același guvern sau același premier? Din acest punct de vedere există o problemă logică și constituțională. Dacă PSD-ul va primi și domnul Grindeanu va primi această nominalizare din partea președintelui, atunci sigur că va căuta o majoritate și atunci putem discuta”, a declarat acesta.

Citește și: Sorin Grindeanu exclude varianta unui Guvern cu premier AUR. Ce spune despre intrarea partidului în opoziție: „Pot exista majorități și fără PSD!”

Kelemen Hunor a precizat că viitorul premier ar trebui să fie acceptat de toate partidele implicate în negocieri.

Fără să ia în calcul varianta alegerilor anticipate, el a transmis că vrea instalarea unui nou guvern până la finalul lunii mai sau începutul lunii iunie.

„Eu aș prefera să avem până la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, un guvern, fiindcă sunt câteva jaloane care trebuie trecute prin guvern și prin Parlament, altfel vom pierde foarte mulți bani”, a declarat Kelemen Hunor. 

PNL cere PSD să încheie rapid criza politică


PNL îi acuză pe social-democrați că întârzie să prezinte o soluție pentru guvernarea României și că mențin o criză politică ce afectează stabilitatea țării.

Citește și: Cine este Sorin Grindeanu. Este informatician la bază, are o prietenie strânsă cu Marcel Ciolacu și a devenit președintele interimar al PSD

Sorin Grindeanu a respins acuzațiile PNL și a spus că România nu depinde de un singur lider, Ilie Bolojan.

„Au trecut 18 zile de la retragerea miniștrilor PSD din Guvern. Au trecut 6 zile de la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot atâtea zile în care PSD nu a prezentat românilor nicio soluție serioasă pentru guvernarea țării, după ce a decis demolarea unei majorități funcționale și apropierea politică de AUR”, spune PNL, într-un comunicat de presă.


Pe de altă parte, președintele PSD Sorin Grindeanu, a răspuns la criticile venite din partea liberalilor. 

„România nu se învârte în jurul unui singur om. România înseamnă mai mult decât Ilie Bolojan. România înseamnă că putem avea rapid un guvern, dacă se așază toată lumea în mod onest la masă. PSD e dispus să facă acest lucru. În două zile vom avea datele economice care vor veni de la INS și care vor arăta care e starea economiei după primul trimestru. Adică până la sfârșitul lunii martie, care va fi de fapt o oglindă a managementului domnului Bolojan. Asta este realitatea. De aici plecăm”, a declarat Sorin Grindeanu, luni la Parlament.