Replică dură de la vârful CJD: Corneliu Ștefan îl taxează pe Ilie Bolojan după atacul la adresa investițiilor din Târgoviște

Replică dură de la vârful CJD: Corneliu Ștefan îl taxează pe Ilie Bolojan după atacul la adresa investițiilor din Târgoviște

Tensiunile politice de la nivel național produc scântei și în plan local, după ce declarațiile recente ale lui Ilie Bolojan au stârnit un val de indignare la Târgoviște. Vizat de criticile liderului liberal privind oportunitatea construirii noului stadion „Dâmbovița Arena”, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a reacționat prompt și categoric.

Șeful administrației județene respinge acuzațiile de risipă a banului public, catalogând afirmațiile lui Bolojan drept „inacceptabile” și „politicianiste”. Într-o replică tăioasă, Corneliu Ștefan îi reamintește omologului său de la Bihor că proiectele majore de infrastructură din Oradea au fost, la rândul lor, susținute masiv din fonduri guvernamentale, subliniind că standardele de dezvoltare nu ar trebui să fie aplicate selectiv.

“Este inacceptabil modul în care Ilie Bolojan s-a referit, ieri, la municipiul Târgoviște – județul Dâmbovița, afirmând că avem două stadioane pentru o echipă din Liga a II-a.

Tocmai de aceea, mesajul meu este clar: Dâmbovița Arena este o investiție realizată prin Compania Națională de Investiții, deci prin Guvernul României. Mai mult, regulile de finanțare au fost schimbate pe parcurs, ceea ce a impus Consiliului Județean Dâmbovița alocarea unor sume suplimentare pentru cofinanțare – obligații pe care ni le-am respectat integral.

Nu acceptăm indicații și nici soluții de la o persoană care, de-a lungul timpului, a beneficiat constant de fonduri guvernamentale atunci când era primar sau președinte de Consiliu Județean. Un prim exemplu este finanțarea pentru Centura Oradea, prin Ministerul Transporturilor. Și să nu mai vorbim despre Aeroportul din Oradea, susținut inclusiv prin subvenții din bani publici.

Așadar, standardele trebuie să fie aceleași pentru toți. Dezvoltarea comunităților locale nu trebuie analizată selectiv și nici folosită ca instrument politic.

Dâmbovița își respectă angajamentele și își continuă proiectele pentru oameni – responsabil și transparent.“, a transmis Corneliu Ștefan, președintele CJD Dâmbovița.

Articolul Replică dură de la vârful CJD: Corneliu Ștefan îl taxează pe Ilie Bolojan după atacul la adresa investițiilor din Târgoviște apare prima dată în DambovitaNews.