Povestea de viață impresionantă a lui Mircea Lucescu. „Il Luce” s-a născut într-o familie cu cinci copii, a avut o copilărie grea și a trăit pentru fotbal până în ultima clipă: „Mergeam la școală desculț”

Povestea de viață impresionantă a lui Mircea Lucescu a început din colbul ulițelor sărace de la marginea Bucureștiului, unde un copil desculț visa la glorie în timp ce împărțea o bucată de pâine cu cei patru frați ai săi. Această viziune în trecutul legendarului antrenor dezvăluie cum foamea, munca la ferma spitalului și meciurile cu mingi de cârpă au clădit caracterul de fier al celui care avea să cucerească Europa, demonstrând că voința proprie este singura forță capabilă să învingă destinul unei barăci modeste. Iată cum a ajuns regretatul „Il Luce” să fie cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

De la traiul în condiții precare într-o baracă din cartierul Apărătorii Patriei, până la gloria de pe marile stadioane ale lumii, destinul lui Mircea Lucescu reprezintă o lecție despre ambiție și sacrificiu. Supranumit „Il Luce”, reputatul tehnician a transformat lipsurile unei copilării aspre, trăite desculț și cu hrană puțină, în combustibilul necesar pentru a deveni un nume de referință în istoria fotbalului mondial.

Citește și: Imagini dureroase cu Neli și Răzvan Lucescu la spitalul unde a murit Mircea Lucescu. Soția și fiul lui Il Luce au fost alături de el în ultimele clipe de viață

Povestea de viață impresionantă a lui Mircea Lucescu

Renumitul tehnician poreclit „Il Luce” a parcurs un drum lung, pornind dintr-o zonă săracă a Capitalei până la statutul de simbol al sportului rege. Crescut în lipsuri materiale, Mircea Lucescu s-a impus ca un fotbalist de elită și, ulterior, ca un mentor de succes pe plan internațional.

Născut pe data de 29 iulie 1945, el a fost al patrulea copil dintr-un total de cinci frați. Primii ani i-a petrecut în zona Șoselei Berceni, pe locurile unde acum se află cartierul Apărătorii Patriei, într-un peisaj dominat atunci de locuințe improvizate.

Viața familiei s-a desfășurat inițial într-o baracă, mutându-se apoi în incinta unității medicale unde lucrau părinții săi.

„M-am născut după război, erau niște vremuri foarte grele. Nu aveam ce mânca și părinții se chinuiau cu noi. Eram 5 frați și nu aveam unde să stăm. Tata era brancardier şi mama făcea curat acolo (n.r.: la spital). Eram foarte, foarte săraci. Atunci am învăţat o lecţie preţioasă de viaţă! Am învăţat ce înseamnă să împarţi. Împărţeam un colţ de pâine la cinci”, povestea Mircea Lucescu într-un interviu pentru revista Șahtior Donețk.

„Il Luce” a avut un tată dur, dar înțelept: „A venit după război cu o gaură în plămâni și împușcat în picior”

Mircea Lucescu a avut un tată dur, dar înțelept. Părintele său a supraviețuit frontului de la Cotul Donului, de unde s-a întors cu răni grave. Deși nu avea studii, acesta a pus mare preț pe disciplină și educație. De la el, viitorul sportiv a înțeles că succesul se clădește doar prin efort constant.

„Tata, care a venit după război cu o gaură în plămâni și împușcat în picior pe front, la Cotul Donului, era un om sever, dar nu ne-a bătut niciodată. Și, chiar dacă era analfabet, ne-a dat o educație extraordinară. Mai târziu el a făcut câteva clase, cât să scrie și să citească, să se descurce în lume. De la el am învățat că orice realizare cere muncă și că orice satisfacție se obține greu”, mărturisea el pentru GSP.

Citește și: Gică Hagi, devastat de moartea lui Mircea Lucescu: "Am fost un copil pe care l-a crescut. O persoană atât de dragă, care a avut încredere în mine de la început. A fost ca un părinte!"

Fostul selecționer a avut o copilărie frumoasă, dar grea

Zilele de vacanță ale antrenorului de fotbal însemnau muncă la ferma spitalului sau la coasă, dar și momente de joacă alături de frați. Jocurile lor preferate erau escaladatul copacilor sau meciurile improvizate pe unde apucau.

„Fotbal jucam peste tot, în curte, pe prispa casei, inclusiv în casă, în spațiul dintre paturi. Jucam de cele mai multe ori desculți, aveam una sau două perechi de teniși pentru toți și, de multe ori, făceam lecțiile celorlalți ca să-mi câștig dreptul de a purta eu tenișii și atunci când nu-mi venea rândul.

Ce copilărie frumoasă, totuși! Alergam prin grădini, culegeam fructe, lucram la ferma spitalului Obregia, cum se numește în prezent, acolo munceau părinții. Ieșeam și la coasă. Jucam fotbal cu mingi de cârpă, inițiasem competiții și între cartiere, pe maidane, cu două pietre sau două ghiozdane pe post de poartă”, a mai adăugat el.

Până în clasele gimnaziale, sportivul mergea la ore fără încălțăminte când vremea permitea. Hrana era modestă, bazată pe ciorbe mari de legume, carnea fiind o raritate pe masa familiei. Totuși, acele greutăți l-au format.

„Carne cred că vedeam o dată la două săptămâni. Pesemne că acea copilărie dificilă m-a călit pentru viață și m-a învățat să nu cedez în fața momentelor dificile. Lampa, difuzorul și mingea de cârpă au fost elementele esențiale ale dezvoltării mele. Difuzorul, pentru că mă așezam pe prispă, ascultam meciurile și visam să ajung sus. Și mai era teatrul radiofonic, extraordinar, cu toți marii noștri actori, ne mobilizam întreaga familie să urmărim”, povestea „Il Luce”.

Citește și: Maria Buză, confesiuni la 30 de ani de la debutul în carieră: "Asta este partea cea mai grea a acestei meserii. Înțepeneam, rămâneam fără răsuflare în culise" / EXCLUSIV

Cum a început cariera lui în fotbal

La vârsta majoratului, în anul 1963, Mircea Lucescu a semnat cu gruparea dinamovistă. Debutul său în prima ligă s-a produs în primăvara lui 1964, la o partidă câștigată contra Rapidului.

„Dacă vreți, eu sunt produsul propriei mele voințe! Îmi construiam singur antrenamente individualizate și încercam să învăț de la toată lumea. Cel mai mult, centrarea de la Pârcălab! O exersam de sute de ori! Îl chemam și pe Dumitrache lângă mine la pregătire suplimentară. Și-i dădeam mingi din stânga, din dreapta. Am fost marcat și de jocul lui Garrincha.

Știți cum îmi dezvoltam driblingul? Chemam copii pe teren, îi înșiram și-i puneam să mă atace câte unul de la mijlocul gazonului, apoi câte patru-cinci. Inventam tot felul de astfel de lucruri pentru a progresa, a acumula”, preciza sportivul.

Drumul său pe gazon a pornit din Ștefan cel Mare, atingând cel mai înalt punct la turneul mondial din 1970, găzduit de Mexic. A activat în eșalonul de elită până în anul 1977, având doar o pauză de două sezoane petrecute în liga secundă, la formația Știința.

Viața i s-a schimbat radical pe data de 4 martie 1977, când un seism devastator a zguduit Capitala. Locuința unde stătea cu Neli, soția lui, și fiul lor a suferit daune mari, fapt care i-a determinat să plece spre Hunedoara.

„N-am vrut să devin antrenor, dar a fost un cutremur în București, au murit 10.000 de oameni, iar casa mea a fost distrusă. Jucam la Dinamo. Eram jucători amatori, nu profesioniști. Făceam doar fotbal, dar eram plătiți ca funcționari, angajați la diferite ministere. Așa era sistemul socialist în perioada aceea și am avut destul timp să urmez o facultate. Am făcut Facultatea de Comerț Exterior din cadrul ASE. Mă pregăteam pentru a fi unul dintre puținii care la terminarea facultății puteau să se angajeze într-o intreprindere de Comerț Exterior, într-o ambasadă.

Mă pregăteam să ies din țară, pentru că junior fiind prima deplasare am făcut-o în Turcia și am văzut că realitatea capitalistă nu era prezentată în ziarele noastre și la televiziune. Mi-am dorit foarte mult să călătoresc, să învăț. Am studiat limbi străine, care m-au ajutat apoi în carieră extraordinar de mult”, spunea „Il Luce”.

În afara terenului de fotbal, lectura a fost mereu o prioritate pentru el.

„Mi-a plăcut întotdeauna să citesc. În copilărie şi în adolescenţă devoram orice carte care îmi pica în mână, de la volume de beletristică la romane poliţiste şi de spionaj. Acum sunt mai atras de genul memorialistic, de biografii. Mă fascinează viaţa personalităţilor care au făcut istorie în orice domeniu”, mărturisea el pentru Libertatea.

Mutarea la Corvinul, în 1977, a marcat trecerea spre antrenorat. Acolo a format nume mari, precum Andone sau Rednic, folosind tactica antrenorului care și joacă. În 1981, a preluat selecționata României, aflată într-un moment dificil.

Doi ani mai târziu, sportivul a reușit o victorie istorică împotriva Italiei, în fața unui stadion plin de lumini. Acest succes și calificarea la Euro '84 l-au făcut cunoscut în fotbalul mare. Deși a fost dat afară în 1986 după un eșec cu Austria, moment considerat o mare nedreptate, el nu a renunțat.

Ca bilanț final la Dinamo, a strâns șapte trofee de campion. Ultimul a venit în 1990, când a intrat pe teren pentru scurt timp într-un meci contra celor de la Sportul, la vârsta de 45 de ani.

Sportivul și Neli Lucescu, soția lui, au fost împreună 59 de ani

Mircea Lucescu și Neli, soția lui, au fost împreună 59 de ani. Cei doi s-au cunoscut în perioada facultății, la cantina studențească, iar între ei a fost dragoste la prima vedere. Ei și-au unit destinele oficial în anul 1967.

„La cămin ne-am întâlnit, la cantina studenţească. A fost interes la prima vedere… Nu vorbeam, dar ne-am urcat într-un tramvai. Eu eram în mijlocul tramvaiului, ea era în față. Ne-am uitat unul la altul, am văzut că are un bagaj în mână… Când ea a coborât, am coborât și eu cu toate că eu nu trebuia să cobor acolo și m-am oferit să-i duc bagajul. Mi-am dat seama cu timpul că este foarte important să-ți formezi o familie devreme.

Eu am fost destul de egoist pentru că am făcut-o în sprijinul meseriei mele, ca să ajut fotbalul. Familia îți dă întotdeauna siguranță, familia în momentele de dificultate este cea care te sprijină. Atunci când ai succes, prețul succesului este invidia și prețul nereușitei este singurătatea. Când ai necazuri, supărări, familia te ajută”, povestea Mircea Lucescu, în trecut, pentru Antena Stars.

Fostul selecționer și partenera lui de viață au avut împreună un fiu, pe Răzvan, care i-a făcut bunici după ce le-a oferit doi nepoți: Matei și Maria-Luiza. 

„Noi avem un singur băiat, pe Răzvan, și el are doi copii, un băiat și o fată. Am trei strănepoți de la nepoată și doi de la nepot. Încă nu putem ști cu cine seamănă ei, dar nepoții, da. Sunt foarte ambițioși, e spiritul cu care au crescut în familie. Nu că le-a fost impusă atitudinea asta, ei singuri au vrut să fie – ca toți copiii, de fapt, toți vor să semene cu părinții, la început. Știi cum? Își propun idealuri. Nepotul meu este așa, nepoata are, cum să spun, alte înclinații. Îi place să scrie, să învețe, să învețe, să învețe, să citească, să umble prin lume, să afle. Nu să cerceteze, soțul ei cercetează. Sunt puțin diferiți ei, suntem mulțumiți de amândoi și admir chestia asta la ei – vor să semene cu familia.

Cu copiii și cu nepoții (n.r.: petrecut mult timp împreună). Cât am fost plecați, au venit tot timpul pe la noi. Într-un an, au venit de câteva ori, oriunde am fost. Pe urmă, am mai făcut vacanțe cu ei, puțin, cât s-a putut, dar am fost împreună. Îi simt, așa, în suflet, parcă sunt tot timpul cu ei. Chiar dacă ei stau la casele lor, îi simt lângă mine”, preciza ea în anul 2024, într-un interviu pentru revista VIVA!.

Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani

Mircea Lucescu a murit marți, pe data de 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani. „Il Luce” s-a stins din viață la Spitalul Universitar din București, iar alături de el în ultimele clipe de viață a fost Neli Lucescu, femeia alături de care a trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 59 de ani.

„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20:30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu.

Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!”, se arată în comunicatul SUUB. 

Sursa foto: Facebook