Oana Gheorghiu, primul mesaj după demiterea Guvernului: „Alături de Ilie Bolojan, am aprins, în sfârșit, lumina! Voi lupta ca ea să strălucească tot mai tare”

Oana Gheorghiu, primul mesaj după demiterea Guvernului: „Alături de Ilie Bolojan, am aprins, în sfârșit, lumina! Voi lupta ca ea să strălucească tot mai tare”

Oana Gheorghiu a transmis un mesaj cu încărcătură simbolică după demiterea Guvernului. Ea a colaborat îndeaproape cu Ilie Bolojan și l-a susținut până în ultimul moment al mandatului său. Totuși, în urma rezultatului moțiunii de cenzură de ieri, premierul a fost înlăturat din funcție.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI

PSD și AUR au inițiat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, într-un moment de tensiune politică accentuată. Chiar înainte de vot, premierul Ilie Bolojan a numit documentul „Stingem lumina”, făcând referire la efectele pe care le-ar putea avea asupra stabilității executive. Moțiunea a fost adoptată ulterior cu o majoritate covârșitoare, ceea ce a dus la demiterea Guvernului.













Citește și: Ilie Bolojan, bilanț după cele 10 luni de guvernare și finalul mandatului: „Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării”

Oana Gheorghiu, mesaj simbolic după demiterea Guvernului


Într-un mesaj public, Oana Gheorghiu a reacționat după demiterea lui Ilie Bolojan din funcția de premier, exprimându-și regretul față de acest deznodământ politic. Aceasta a făcut referire și la discursul de ieri al fostului premier, folosind un joc de cuvinte legat de ideea de „lumină”.

„Alături de Ilie Bolojan, am aprins, în sfârșit, lumina.

Fiecare pas pe care l-am făcut în Guvern a fost în direcția unui stat cu adevărat responsabil în fața românilor: pentru decăpușarea companiilor publice, pentru eliminarea privilegiilor și a băieților deștepți, pentru pașii făcuți spre digitalizare și debirocratizare.

Citește și: Gigi Becali, atac la adresa lui George Simion, după demiterea lui Ilie Bolojan. Ce spune despre intrarea AUR la guvernare: „Niciodată în viața lor!”

Am primit zeci de mii de mesaje de susținere din partea voastră. Vă sunt recunoscătoare pentru toată încrederea pe care mi-ați transmis-o. Ea mi-a dat curajul să nu renunț la această luptă.

Am demonstrat că țara asta se poate guverna cu responsabilitate, în ciuda opoziției constante și a piedicilor puse în fața noastră de către politicienii puși pe prăduirea banului public.

În niciun moment al carierei mele nu am urmărit să ocup vreo funcție publică sau privată. Am căutat mereu să fac bine pentru ceilalți, iar în Guvern am servit cu onoare și smerenie.

Indiferent ce rezervă viitorul, am aprins lumina și, alături de toți oamenii cinstiți din această țară, voi lupta cu toată încrederea nu doar ca această lumină să rămână aprinsă, ci și ca ea să lucească tot mai tare și tot mai tare.

Acesta este doar începutul”, a scris, pe Facebook, Oana Gherghiu.

Citește și: Ilie Bolojan nu demisionează până la finalul interimatului. Declarația pentru care a fost aplaudat de liberali: „Să îi transmiteți domnului Grindeanu!”


Citește și: PNL trece în opoziție și presează PSD să-și asume guvernarea. Ilie Bolojan: „Decizia confirmă că partidul are demnitate!”

Ilie, Bolojan, despre Oana Gheorghiu


La momentul în care Oana Gheorghiu a preluat funcția de vicepremier, Ilie Bolojan a felicitat-o public pentru numirea în Guvern și i-a urat succes în noul rol. Acesta și-a exprimat încrederea că experiența și implicarea ei vor aduce rezultate concrete în administrație.

„Vreau să-i spun bun venit doamnei Oana Gheorghiu şi să-i mulţumesc că a acceptat să facă parte din echipa guvernamentală.

Sper că experienţa pe care a acumulat-o în ultimii ani, încrederea pe care a probat-o, pentru că nimeni nu-ţi donează milioane de euro pentru a face proiecte dacă nu are încredere în ceea ce faci, să o transfere şi în plan guvernamental, în sectoarele pe care le va gestiona, cele privind reforma, digitalizarea, simplificarea, debirocratizarea, reforma companiilor publice, şi sper în aportul dânsei la rezultatele echipei noastre. Încă o dată bun venit şi spor la treabă în perioada următoare", a transmis Bolojan, în şedinţa săptămânală de Guvern.

Sursa foto: Hepta