Maurice Munteanu a explicat de ce nu o place pe Valerie Lungu: „Suntem în China și aș vrea să ajut oamenii să scape de energia negativă”. Reacția influenceriței
Tensiunea dintre echipele formate din Maurice Munteanu și Connie Preda, respectiv Valerie Lungu și Alex Gîlcă, a atins noi cote la emisiunea Asia Express. Odată cu finalul primei etape desfășurate în China, concurenții au fost puși în situația de a vota echipele care urmau să intre în cursa pentru ultima șansă. Fără prea multe ezitări, Maurice i-a ales pe Valerie Lungu și soțul ei și a explicat de ce nu o place pe influenceriță.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Competiția din China continuă astfel într-o atmosferă aprinsă, replicile acide și strategiile dintre concurenți rămânând la ordinea zilei. În ultima etapă, vizibil deranjat de atitudinea Valeriei Lungu, fostul jurat de la „Bravo, ai stil!", Maurice Munteanu, vrea să rămână în competiție fără adversara sa și a trimis-o în cursa pentru ultima șansă.












Maurice Munteanu a explicat de ce nu o place pe Valerie Lungu
Relația tensionată dintre Maurice Munteanu și Valerie Lungu nu este o noutate, cei doi cunoscându-se cu câțiva ani în urmă, pe vremea când tânăra participa la emisiunea „Bravo, ai stil!”. Ajustat la decorul și specificul etapei din China, Maurice și-a motivat alegerea într-un mod ironic:
"Am să zic oricum ce aveam de zis de la bun început și asta pentru că suntem în China, într-un spațiu al meditației și într-un spațiu al meditației eu sunt foarte puternic.
În adâncul vieții mele, energia negativă... și atunci aș vrea să ajut oamenii să scape de energia negativă și să îmbrățișeze generozitatea, umilința și inocența acestui popor (...) Alex și Valerie. Asta mică, Valerie, e tare în gură. E tare în gură, aia e", a declarat Maurice Munteanu.
Citește și: Alex Gîlcă, replică șocantă la Asia Express, după ce a crezut că Maurice Munteanu a jignit-o pe Valerie Lungu: "Când cineva îmi atinge familia, nici nu mă gândesc la consecințe"
Valerie Lungu se aștepta la un vot de la Maurice Munteanu
Nominalizarea lui Maurice Munteanu nu a surprins-o pe Valerie Lungu. Influencerița, care s-a aflat la a doua experiență la cursa pentru ultima șansă de la începutul competiției, a expediat rapid subiectul și a dat de înțeles că atitudinea rivalului său nu o afectează.
"N-am timp de Maurice. Nu aveam niciun dubiu că o să ne voteze Maurice, deci cine e? Următorul", a replicat scurt Valerie Lungu.
Citește și: Cum gestionează Răzvan Fodor lipsa soției lui, Irina, când e plecată la filmările Asia Express: „Diana e obișnuită, dar anul acesta a fost mai complicat. Avem impresia că suntem doi adolescenți rămași singuri acasă' / EXCLUSIV
Maurice Munteanu, amenințat de Alex Gîlcă
Misiunea care a declanșat conflictul i-a pus pe concurenți în fața unei provocări culinare mai puțin obișnuite. Cele două echipe rivale au fost puse să își comande reciproc diverse preparate exotice și să le consume contra cronometru.
Miza era uriașă: prima echipă care termina tot din farfurie primea undă verde pentru a pleca mai departe în cursă. Presiunea competiției s-a simțit imediat, iar Alex Gîlcă a recunoscut deschis că spiritul său competitiv fusese provocat încă de la începutul întâlnirii.
Citește și: Cum își justifică Valerie Lungu comportamentul de la Asia Express, intens criticat de fanii emisiunii: „Scopul meu a fost să stau cât mai mult în competiție!”

Atmosfera s-a degradat rapid în momentul în care Maurice Munteanu a făcut o remarcă la adresa aspectului fizic al Valeriei Lungu. Stilistul ar fi insinuat că influencerița ar avea nevoie de o intervenție estetică, mai exact o mărire de sâni.
„Îi bag cuțitul în inimă și nu mă gândesc la consecințe', a declarat Alex Gîlcă.
Pentru că îl cunoaște mai bine decât oricine din emisiune, Valeria Lungu a încercat și, din fericire, a reușit să-l tempereze pe iubitul ei. Alex Gîlcă a recunoscut la testimoniale că a devenit extrem de furios atunci când a auzit replica lui Maurice Munteanu și a interpretat-o ca fiind spusă la adresa iubitei sale.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)