Fostul premier Marcel Ciolacu (PSD) acuză „o politică de gherilă” în momentul actual în România: „Eu sper săptămâna aceasta o să avem Guvern”

05 Oct 2026 - 23:50
0 2
Fostul premier Marcel Ciolacu (PSD) acuză „o politică de gherilă” în momentul actual în România: „Eu sper săptămâna aceasta o să avem Guvern”

Fostul premier Marcel Ciolacu (PSD), actualmente preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, acuză „o politică de gherilă” în momentul actual în România şi avertizează că actuala criză politică nu mai poate continua.


CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


La Buzău, Ciolacu a legat existenţa unui Executiv cu atribuţii depline şi de continuarea unor demersuri administrative locale. El a invocat intenţia Consiliului Judeţean de a se implica în administrarea Vulcanilor Noroioşi, pentru care sunt necesare decizii la nivel guvernamental.

















Marcel Ciolacu speră că săptămâna aceasta să avem premier


Marcel Ciolacu consideră firească decizia PSD de a-l propune pe Sorin Grindeanu pentru funcţia de prim-ministru şi îşi exprimă speranţa că România va avea un nou Guvern în această săptămână.


„E un moment destul de dificil. Această criză s-a prelungit foarte mult. Am văzut că se face o politică de gherilă în România”, a declarat, luni, Marcel Ciolacu, citat de Digi24.ro.


În opinia sa, disputele dintre politicieni îi îndepărtează de responsabilităţile pe care le au. Ciolacu şi-a exprimat însă încrederea că discuţiile pentru formarea unui nou Executiv ar putea conduce la depăşirea crizei în următoarele zile.


„Eu sper săptămâna aceasta o să avem Guvern”, a spus preşedintele CJ Buzău.


Citește și: Consultări la Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, pentru a patra desemnare de premier. Sorin Grindeanu: "PSD a cerut mandatul de prim-ministru, nominalizarea sunt eu"


Marcel Ciolacu, despre mișcarea PSD de a-și desemna un premier


Întrebat despre variantele pentru conducerea Executivului, în contextul propunerii lui Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu a susţinut că este firesc ca PSD să îşi desemneze preşedintele pentru funcţia de prim-ministru.


Citește și: Nicușor Dan, reacție după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „Veșnica pomenire' lui CTP: „Niciun jurnalist nu trebuie să devină ţinta ameninţărilor, a hărţuirii sau a violenţei'


„Partidul, cum e normal, a desemnat ca preşedintele partidului să fie persoana desemnată pentru a fi prim-ministru, ceea ce mi se pare foarte corect. Dar, vedem că PSD-ul singur nu are numărul de voturi necesar şi de aceea sunt consultări cu toată lumea”, a mai declarat Ciolacu.



Preşedintele CJ Buzău nu a avansat un alt nume pentru funcţia de premier şi nici nu a indicat o formulă de majoritate asupra căreia partidele ar fi ajuns la un acord.



Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User