Carol, fiul Magdei Catone și al regretatului Șerban Ionescu, declarații rare despre părinții lui: „Am avut o copilărie privilegiată, dar nu datorită poziției sociale, ci pentru că m-au crescut doi părinți iubitori” / EXCLUSIV

06 Oct 2026 - 00:20
0 2
Carol, fiul Magdei Catone și al regretatului Șerban Ionescu, declarații rare despre părinții lui: „Am avut o copilărie privilegiată, dar nu datorită poziției sociale, ci pentru că m-au crescut doi părinți iubitori” / EXCLUSIV

Nu ai zilnic ocazia să stai de vorbă cu un actor care provine dintr-o familie de celebrități, așa că am profitat de întâlnirea cu fiul Magdei Catone și al regretatului Șerban Ionescu pentru a afla lucruri mai puțin știute despre trecutul și prezentul său. Carol ne-a vorbit deschis despre copilăria alături de părinții săi, anii de liceu, începuturile în actorie și influența pe care familia a avut-o asupra parcursului său.


CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


Chiar dacă cititorii revistei noastre știu acest amănunt, trebuie să menționez că tu provii dintr-o familie cu rădăcini adânci în lumea artistică, fiind fiul Magdei Catone și al regretatului Șerban Ionescu. Așadar, te rog să ne povestești mai multe despre copilăria ta, care, cu siguranță, a avut un plus de magie!


E cum spui. Nimic mai mult. Am avut o copilărie și o creștere privilegiate. Dar nu datorită poziției sociale a alor mei, ci pentru că m-au crescut doi părinți iubitori care au fost mereu înconjurați de oameni la fel de mișto ca ei.
















Carol, fiul Magdei Catone și al regretatului Șerban Ionescu, declarații rare despre părinții lui


În copilărie, care dintre părinții tăi era mai sever și ce fel de educație ai primit de la ei? Ai fost genul de copil zburdalnic, pus pe șotii, sau dimpotrivă, mai introvertit?


Îmi place să cred că amândoi părinții și-au împărțit în mod egal și dojenile, și încurajările. Eu, până mi-a venit bunul-simț, eram, poți spune, zburdalnic. Dar e un understatement.


Citește și: „Dacă nu mi-ar fi fost mamă, probabil aș fi fost și acum în clasa a XI-a, aș fi mestecat tutun și aș fi condus un Audi alb!" Carol Ionescu i-a trimis mamei lui, Magda Catone, un mesaj de suflet, de ziua ei


Ai început să joci încă din liceu, în trupa Brainstorming, și spuneai că acolo ai găsit un loc în care puteai să fii foarte mult tu însuți. Atunci ai realizat că vrei să fii actor?


Da. Uite că știi. Responsabilă e intrarea în trupa de liceeni a Liceului „Coșbuc“, Brainstorming București. Mi-am găsit un trib acolo, cum se zice. Oamenii mei. Și nu cred că avea importanță dacă făceam fotbal, muzică sau teatru. Ci că creșteam împreună cu umor, deschidere către lume și dezmăț adolescentin.


Citește și: Magda Catone, marcată de ultimele cuvinte pe care Șerban Ionescu i le-a spus pe patul de moarte: „Se împlinesc 13 ani de la moartea lui. Dumnezeu avea alt plan cu el, poate și cu mine”


Ce spune Carol despre presiunea numelui Ionescu


Viața de licean cum a fost?


Viața de licean a fost ca a oricărui licean, cred. Nimic nu te poate feri de chiuluri, greșeli, inimi frânte și anxietate (cuvânt pe care nu-l știam atunci).


Ai simțit vreodată că trebuie să demonstrezi mai mult tocmai pentru că ești fiul Magdei Catone și al lui Șerban Ionescu?


Nu.


Citește și: Cezar Ouatu și-a botezat fiica la două luni, iar la eveniment a avut prima apariție publică alături de Teodora, mama fetiței sale! Un cunoscut compozitor și soția sa, prezenți la petrecere



Ce sfat a primit Carol Ionescu de la părinții săi


Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la părinții tăi despre meseria asta? Există vreun sfat pe care, la vremea respectivă, poate nu l-ai înțeles, dar pe care îl vezi astăzi cu alți ochi?


Cred că prima lor poziție de a nu mă apuca de meserie e ceea ce acum, în perioada asta, mă face uneori să cred că ar fi fost mai bine să ascult. În fine, ei s-au răzgândit și eu m-am apucat între timp și am început să am și păreri solide, pe lângă faptul că-mi place munca mea. Dar îndoielile sunt sănătoase, în orice sens ar fi. Și trăies


Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User