Fetești: Cererile pentru ajutoarele de încălzire a locuinței se depun începând de luni
Fetești: Depunerea dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței în perioada sezonului rece se face în două locații.
Primăria Municipiului Fetești îi informează pe locuitori că începând de luni, 27 octombrie, se pot depune solicitările privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece 2025 = 2026.
Pot beneficia de ajutorul de încălzire familiile și persoanele singure care folosesc combustibili solizi sau petrolieri, energie electrică sau gaze naturale.
„Potrivit legislației, beneficiază de acest ajutor de încălzire familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 lei pe fiecare membru de familie sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 lei.”, informează municipalitatea.
Primăria Municipiului Fetești pune la dispoziția cetățenilor două locații unde pot fi depuse documentele necesare obținerii ajutorului pentru încălzire.
Astfel, solicitanții din cartierele Fetești Gară, Fetești – Oraș, Vlașca și Buliga vor depune dosarele la Biroul din incinta Halei Pieței Agroalimentare, în vreme ce persoanele cu domiciliul în Coloniști vor aduce documentele la Biroul Relații cu Publicul din incinta Primăriei Municipiului Fetești.
Programul de funcționare al centrelor și lista cu documentele necesare pentru constituirea dosarului de ajutor pentru încălzirea locuinței vor fi afișate la sediile acestora.
Articolul Fetești: Cererile pentru ajutoarele de încălzire a locuinței se depun începând de luni apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.

QWER

