Ella Vișan și Răzvan Kovacs și-au oficializat relația, la o lună și jumătate după despărțirea lui de Ema Oprișan: „Suntem un cuplu la început de drum”
Deși au evitat să confirme zvonurile încă de la început, Răzvan Kovacs și Ella Vișan au făcut, în sfârșit, pasul spre oficializare. Cei doi au publicat prima fotografie împreună în mediul online, confirmând speculațiile fanilor. Situația nu este însă lipsită de controverse, având în vedere că el se află în plin proces de divorț.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI
În luna februarie, Răzvan Kovacs anunța despărțirea de Ema, veste care a luat prin surprindere pe mulți dintre cei care le urmăreau relația. La scurt timp, Ema a vorbit deschis într-un podcast, mărturisind că ruptura s-a produs brusc și că situația dintre ei urmează să fie tranșată în instanță, inclusiv în ceea ce privește programul copiilor. Surpriza a venit însă recent, când Răzvan a decis să își asume public noua relație, chiar alături de Ella Vișan, o altă concurentă de la „Insula Iubirii”.













Citește și: Ella Vișan și Răzvan Kovacs, declarații după ce s-a zvonit că formează un cuplu: „Am cunoscut altă variantă decât cea de la Insula Iubirii”. Postarea care ridică semne de întrebare
Ella Vișan și Răzvan Kovacs și-au oficializat relația, la o lună și jumătate după despărțirea lui de Ema Oprișan
Zvonurile despre relația lor circulau de ceva vreme, însă, inițial, nici Răzvan Kovacs, nici Ella Vișan nu au dorit să le confirme, evitând răspunsurile atunci când au fost contactați de jurnaliști. Totul s-a schimbat însă aseară, când Răzvan a publicat pe Instagram prima fotografie alături de Ella, într-o ipostază care nu mai lasă loc de interpretări.
„Comentează ca și cum ai fi verișorul de pe Facebook”, a scris Răzvan în dreptul postării.
Cei doi au devenit cunoscuți după participarea la „Insula Iubirii”, însă nu au făcut parte din același sezon. În timpul show-ului, Răzvan Kovacs s-a apropiat de Daria Cuflic, dar, odată întors în țară, a decis să se împace cu Ema.
De cealaltă parte, Ella Vișan a intrat în competiție alături de bărbatul care urma să-i devină soț, însă relația lor s-a destrămat după ce aceasta l-a trădat cu ispita Teo Costache.
Citește și: Ema Oprișan și Răzvan Kovacs de la Insula iubirii ajung la tribunal. Ea a refuzat să-i acorde divorțul la notar: „Judecata ne va da un weekend tu, unul eu, iar copiii mei vor simți că au un tată”
Citește și: Daniela Gyorfi intervine cu declarații neașteptate despre divorțul dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira: "Lucrurile se știau"
Au respins zvonurile la început
Ambii au fost rezervați la început, evitând să ofere un răspuns clar atunci când au fost contactați de jurnaliști. Fără să confirme, dar nici să infirme categoric, au lăsat totuși o portiță deschisă, alimentând și mai mult speculațiile din jurul lor. Iată însă că, între timp, lucrurile au devenit evidente, iar cei doi au decis, în cele din urmă, să își oficializeze relația.
„Nu sunt încă pregătit de o declarație în acest sens, dar Ella e un om super mișto. Și am cunoscut o altă variantă decât cea de la Insula Iubirii pe care o criticam și nu o înțelegeam', a declarat Răzvan Kovacs pentru spynews.ro.
Citește și: Teo și Ilinca Vandici, reacție acidă după dezvăluirile făcute de Mihaela Rădulescu despre părinții lui Felix Baumgartner: "Pui bodyguard la ușă? Nu lași femeia să intre în propria ei casă, chiar dacă nu e pe numele ei în acte?"
De remarcat este că și Ella Vișan a avut o reacție similară, evitând să ofere un răspuns tranșant în legătură cu aceste zvonuri. Ea a declarat că nu este pregătită să se poziționeze clar față de acest subiect, însă nici nu a negat speculațiile apărute în spațiul public, lucru care a lăsat în continuare loc de interpretări.
„Momentan, nu sunt pregătită să dau o declarație în acest sens. Mulțumesc! Nu mi-aș dori să fie nimic scos din context. Răzvan este un om tare bun, pe care nu aș vrea să îl pun în dificultate, mai ales în această perioadă', a afirmat ea pentru sursa menționată.
Primele declarații despre noua relație
Între timp, Răzvan Kovacs a făcut și primele declarații despre povestea de dragoste pe care o trăiește.
„Suntem un cuplu la început de drum. Ar fi ipocrit din partea mea să spun „nu” (...) Nu am nimic de ascuns în legătură cu asta (...) Înțeleg situația, înțeleg că e deranjant pentru alte persoane (...) Dar este vorba de ceea ce îmi doresc eu”, a declarat Răzvan Kovacs la SpyNews Live.
Și Ella Vișan a avut un mesaj scurt și curprinzător, transmis prin intermediul rețelelor de socializare.
„Bună seara! Nu prea am fost activă zilele acestea, în mediul online, așa cum erați obișnuiți cu mine. Am văzut și mulțimea de mesaje pe care am primit-o, cu privire la neasumarea mea. Eu nu sunt aici să conving pe nimeni de nimic, însă pentru mine Răzvan să fie un om extraordinar și extraordinar de bun”, a declara Ella Vișan, pe Instagram.
Sursa foto: Instagram

QWER

