Dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, după ce instanţa supremă a admis, joi, în parte, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii din acest dosar, între care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, dar şi Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, instanţa supremă a exclus din materialul probator actele ce conţin relatările inculpaţilor în faţa Comisiei parlamentare de anchetă.