Cum se înțelege George Ivașcu cu soția lui, Alice Barb, la 9 ani de când s-au recăsătorit: „Îi spun mereu te iubesc, pentru că asta înseamnă, de fapt, generozitate: să-l înțelegi pe celălalt și să-l apreciezi” / EXCLUSIV

La mai bine de nouă ani de la momentul în care au decis să-și mai acorde o șansă, povestea de dragoste dintre George Ivașcu și Alice Barb pare mai solidă ca niciodată. Prima oară s-au căsătorit în anul 2001, în urmă cu mai bine de 25 de ani, apoi au divorțat, însă nu au putut sta separați mult unul de celălalt, căci în 2017 îndrăgitul actor s-a recăsătorit cu aleasa inimii sale pentru a doua oară. Astăzi, relația lor este un exemplu de maturitate și echilibru, construit pe înțelegere și apreciere reciprocă. Într-un interviu acordat în exclusivitate, actorul vorbește deschis despre dinamica mariajului lor și despre gesturile simple care țin vie iubirea.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI

Nu cred că mai e cineva care să nu știe că sunteți căsătorit cu actrița și regizoarea Alice Barb. Teoretic, viața personală și cea profesională se împletesc perfect... Sau uneori este mai dificil pentru că partenerul/partenera știe dacă ai sau nu motive să te plângi că ai avut o zi grea?

Ideea este că acest cuvânt, „partener“, trebuie folosit plenar. Indiferent de profesia pe care o are cel de lângă tine, trebuie să ai curajul să împărtășești totul. Pentru că de aceea este partener, și la bine, și la rău. Atunci când nu ești bine, e important să fii onest. Nu de altceva, dar decât să pară că răbufnești, mai bine spui direct: „Astăzi am o zi proastă, lasă-mă puțin să mă adun!“.

E mult mai sănătos să fii onest, în loc să aduni frustrări. Evident, profesia de artist – fie că e vorba de regizor, actor sau muzician – presupune multe semne de îndoială. Nu fiecare zi este o bucurie de tipul „azi am creat ceva extraordinar“. Sunt și zile în care nu îți iese. De aceea, trebuie să existe înțelegere și toleranță pentru celălalt. Azi e o zi proastă, e OK, mâine e o altă zi.

Citește și: Ramona Olaru, tranșantă în privința pretendenților ei, după despărțirea de Steve Ant: „Nu o să iau unul sărac, să îi dau eu bani de țigări!”

Cum se înțelege George Ivașcu cu soția lui, Alice Barb, la 9 ani de când s-au recăsătorit

Care sunt momentele din viața asta pe care nu le-ați fi depășit dacă nu ați fi avut-o alături pe soția dumneavoastră? Pentru ce îi sunteți cel mai recunoscător și pentru ce ar trebui să-i spuneți „te iubesc!“ zi de zi?

În primul rând, pentru că m-a înțeles. În al doilea rând, asemenea familiei mele, pentru că m-a încurajat pe acest drum. De aceea îi spun mereu „te iubesc!“, pentru că asta înseamnă, de fapt, generozitate: să-l înțelegi pe celălalt, să-l apreciezi și să-i încurajezi demersurile.

George Ivașcu: "Susținerea ei a fost ca o plasă de siguranță"

Un moment dificil, pe care poate nu l-aș fi depășit, a fost atunci când, la 55 de ani, am decis să spun stop administrației și mi-am dat demisia. Mi-au trebuit câteva luni, pentru că mă despărțeam de ceva ce construisem, la care contribuisem cu mult timp și pentru care făcusem multe sacrificii. Nu a fost o decizie ușoară, dar, în toată acea perioadă dificilă, susținerea ei a fost ca o plasă de siguranță. A contat enorm. Până la urmă, am putut lua decizia liniștit, știind că am sprijinul și susținerea ei.

Citește și: George Ivașcu a aflat din presă că soția a intentat divorțul: „Eram la masă cu familia. M-a sunat cineva de la un ziar”. Actorul și Alice Barb s-au recăsătorit la scurt timp

Citește și: George Ivașcu declarație superbă de dragoste pentru Alice Barb, femeia cu care s-a căsătorit de două ori: "A avut generozitatea asta ca, atunci când eu sunt jos, ea să zică Hopa, Sus!"

Vacanțele cum și unde vi le petreceți? Sunteți călători împătimiți, vă faceți planuri elaborate sau decideți pe loc și plecați în aventuri pline de necunoscut?

Cel mai adesea mergeam, până în pandemie, la Londra, unde puteam sta o săptămână și să vedem, seară de seară, spectacole din genuri diferite. Ne planificam să vedem anumite producții, iar în același timp vizitam, peste zi, muzee. Era, de fapt, un soi de acumulare culturală. Această acumulare culturală a venit și din croaziere, unde în fiecare port ai ceva de vizitat, orașe importante, istorice, și ai de învățat foarte mult. Toată viața mi-a plăcut să călătoresc, să cunosc lumea în care trăiesc. De aceea, când eram copil, nu aveam bani, dar îmi plăcea enorm să mă urc în autobuz, troleibuz sau tramvai și să merg de la un capăt la altul, fără un scop anume, doar ca să văd Bucureștiul. Și astăzi, deși nu știu străzile după nume, nu mă pierd nicăieri în oraș, pentru că am învățat locurile în acest fel. Mă așezam pe un scaun și doar priveam, învățam stațiile, străzile, cartierele. Cred că asta mi-a rămas: dorința de a călători, de a descoperi și de a înțelege lumea.