Crina Abrudan recunoaște că notorietatea i-a deschis uși când s-a lansat în modă. Povestea care îi leagă cariera de mama și bunica ei: „S-a transmis de la o generație la alta!” / EXCLUSIV
Crina Abrudan a făcut trecerea de la televiziune la modă, iar notorietatea pe care și-a construit-o în anii petrecuți în fața camerelor de filmat i-a fost de folos la începutul acestui nou drum. Fosta prezentatoare de știri sportive recunoaște că numele său i-a deschis primele uși în fashion, însă spune că, mai departe, colecțiile și munca din spatele lor au fost cele care au contat cu adevărat.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Într-un interviu exclusiv, Crina Abrudan ne-a vorbit despre parcursul său în modă, despre lansarea propriului brand, dar și despre povestea care o leagă de mama și bunica ei. Pasiunea pentru lucrurile făcute manual s-a transmis în familie de la o generație la alta, iar astăzi această legătură se regăsește inclusiv în unul dintre proiectele sale de suflet, Crochet de Lys.













Citește și: Crina Abrudan, după 18 ani de căsnicie cu fostul fotbalist Gabi Popescu: „Cel mai important e să îți placă în continuare omul de lângă tine, să îl respecți și să simți că ați construit ceva solid“ / EXCLUSIV
Crina Abrudan recunoaște că notorietatea i-a deschis uși când s-a lansat în modă
Mai bine de un deceniu, ai fost una dintre cele mai reprezentative imagini ale știrilor sportive din România, un domeniu alert și dominat în mare parte de bărbați. Cât de greu ți-a fost să renunți la un statut profesional ultra-cunoscut pentru a o lua de la capăt într-un domeniu complet nou?
Nu aș spune că am renunțat la un statut profesional cunoscut pentru a o lua de la capăt, pentru că parcursul meu a fost, de fapt, mult mai firesc și mai gradual. Nu mai prezint știri sportive de peste 10 ani, însă în tot acest timp am rămas cumva activă și în televiziune, și în viața publică fiind implicată în diverse proiecte care m-au ținut aproape de public. Așa că, atunci când am început să mă implic serios în modă, nu am pornit ca un om care trebuia să își construiască din nou un nume. Din contră, am pornit cu tot bagajul unei cariere de peste un deceniu și, evident, cu notorietatea pe care o aveam deja. Ar fi falsă modestie să spun că numele meu nu a contat, când, de fapt, asta m-a ajutat enorm. La început, multe dintre uși s-au deschis și pentru că eram Crina Abrudan. Mai departe însă, cred că trebuie să existe și ceva care să susțină acel nume. În fashion, faptul că ești cunoscut îți poate aduce o invitație, dar nu îți garantează că vei fi invitat și a doua oară. Aici au contat colecțiile pe care le-am creat și felul în care au fost primite. Golden Nomad, de exemplu, realizată exclusiv din pânză de sac, a atras foarte mult prin concept și prin impactul vizual. Pentru mine, așadar, nu a fost o renunțare la cine eram, ci o extindere a ceea ce sunt. Am rămas aceeași persoană cunoscută publicului, doar că am ales să folosesc experiența, imaginea și notorietatea acumulate în toți acești ani pentru a construi și un drum nou.
Lumea designului vestimentar este extrem de competitivă. Ce anume te-a motivat să îți lansezi propriul brand și ce aduc colecțiile tale diferit pe piața din România?
Ideea propriului brand a venit, într-un fel, foarte firesc. De-a lungul timpului, mai mulți designeri mi-au propus fie să construim împreună colecții care să îmi poarte numele și să mă reprezinte ca stil, fie să devin ambasadorul unor branduri. Au fost discuții frumoase, dar care, din diverse motive, au rămas la stadiul de discuții. La un moment dat, mi-am spus că, dacă tot există această idee și dacă eu știu foarte clar ce îmi place, ce aș purta și ce vreau să transmit, pot să fac lucrul acesta și singură. Să construiesc ceva al meu, pe banii mei, cu munca mea și cu libertatea totală de a decide direcția creativă, fără să depind de viziunea sau de deciziile altcuiva. Nu mi-am gândit însă brandul exclusiv pentru piața din România. Din contră, încă de la început mi-am dorit ca el să poată funcționa internațional, iar faptul că am ales să prezint colecții în Dubai, Malta sau Italia face parte tocmai din această direcție. Cred că ceea ce aduc eu diferit este, înainte de toate, o identitate vizuală foarte clară. Nu mă interesează să fac haine doar pentru că un anumit lucru este în tendințe. Îmi plac piesele care au personalitate, care se văd, care spun o poveste și pe care le recunoști. Golden Nomad, de exemplu, a pornit de la un material extrem de simplu – pânza de sac – și l-a dus într-o zonă complet neașteptată, de fashion. Asta mă atrage foarte mult: contrastul dintre materiale, idei și contexte și transformarea unui lucru banal în ceva spectaculos.
Povestea care o leagă de mama și bunica ei
Ai menționat adeseori că gustul pentru haine și atracția către zona de croitorie le-ai moștenit de la bunica ta. Care sunt amintirile legate de ea și de primele lecții despre materiale sau tipare pe care le-ai primit de la ea?
De fapt, povestea este puțin diferită. Nu am învățat de la bunica mea croitorie, materiale sau tipare și nici nu aș vrea să construiesc retrospectiv o poveste care nu a existat. Legătura este una mult mai simplă și, pentru mine, poate tocmai de aceea mai frumoasă: bunica mea a învățat-o pe mama să tricoteze și să croșeteze, iar eu am învățat de la mama. Este un lucru care s-a transmis firesc de la o generație la alta, fără ca cineva să se gândească atunci că, peste ani, va ajunge să facă parte dintr-o colecție sau dintr-un brand. Tocmai această legătură dintre noi a stat la baza Crochet de Lys, proiectul pe care l-am făcut împreună cu mama și care are pentru mine o componentă emoțională foarte puternică.
Citește și: Crina Abrudan a suferit foarte mult după ce și-a pierdut, recent, cățelușa de 12 ani și jumătate: ”A dormit cu noi în pat. Nu mai pot să trec prin ce am trecut” / EXCLUSIV

Citește și: Ahmed a izbucnit în lacrimi la Casa iubirii. Ce vești îngrijorătoare a primit despre mama și sora lui: „Nu știu ce se întâmplă, sunt un pic agitat”
Eu nu sunt croitoreasă, nu știu să fac croitorie cu mâna mea și nici nu pretind că sunt. Partea de croitorie a pieselor se realizează în atelier. Eu construiesc conceptul, aleg materialele, formele, combinațiile, detaliile și lucrez manual și cos accesoriile care le dau aspectul final. În ceea ce privește familia și copilăria mea, am crescut într-un mediu în care lucrurile făcute de mână erau ceva firesc. Generația bunicii și apoi cea a mamei mele aveau această obișnuință de a face marame, a croșeta, a tricota, de a transforma lucruri cu propriile mâini. Probabil că de acolo mi-a rămas și mie plăcerea de a vedea cum o idee devine un obiect real. Abia mult mai târziu am înțeles că acel fir aparent banal din copilărie avea să se lege atât de frumos de ceea ce fac astăzi.
Sursa foto: Faceboook
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)