Andreea Esca, Mădălina Ghenea, Giulia Nahmany și Amalia Enache, apariții spectaculoase la Cannes 2026! Prezentatoarea Știrilor PRO TV a schimbat două ținute pe covorul roșu

Andreea Esca, Mădălina Ghenea, Giulia Nahmany și Amalia Enache, apariții spectaculoase la Cannes 2026! Prezentatoarea Știrilor PRO TV a schimbat două ținute pe covorul roșu

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu și în care joacă Sebastian Stan, a fost selectat în competiția oficială pentru "Palme d’Or" la Festivalul de Film de la Cannes, ediția a 79-a, un moment extrem de important pentru România. Andreea Esca, Amalia Enache, Giula Nahmany și Mădălina Ghenea se numără printre vedetele din România care au pășit în acest an pe covorul roșu de la Cannes.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI

Regizorul Cristian Mungiu, câștigător al premiului Palme dOr în 2007, a debutat cu primul său film în limba engleză, „Fjord”, în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2026.



























Andreea Esca și Amalia Enache, alături de Cristian Mungiu la Cannes 2026


Andreea Esca, Amalia Enache și Cristian Mungiu au fost surprinși pe aeroport, cu puțin timp înainte de a ajunge la Cannes 2026.

„Ce poate fi mai frumos decât să vezi filme superbe, pe plaja din Cannes, in timpul @festivaldecannes ? Să fii in sala emblematică a Festivalului, Auditorium Louis Lumière , in aceasta seara, la premiera filmului lui @cristian_mungiu @fjordthefilm , film selecționat pentru Palme dOr, în acest an! Detalii si interviuri de aici, la ora 19:00, la @stirileprotvro”, a fost mesajul transmis de Andreea Esca pe contul de socializare.

Andreea Esca a fost prezentă luni seara, 18 mai, pe covorul roșu de la Cannes 2026, unde a surprins cu două ținute elegante. Vedeta Pro TV i-a avut alături pe Sebastian Stan și regizorul Cristian Mungiu, cu care a stat de vorbă înainte de începerea galei.

Pentru seara memorabilă, Andreea Esca a purtat două ținute. La gală, prezentatoarea TV a purtat o rochie lungă neagră, iar la petrecere a ales un costum, tot negru, sacou și pantaloni largi.

Giula Nahmany, emoții mari pe covorul roșu de la Cannes 2026


Și Giulia Nahmany s-a numărat printre vedetele din România care au participat la Festivalul de Film de la Cannes. Aceasta a purtat o rochie albă, lungă, cu trenă, datorită căreia s-a simțit ca o adevărată prințesă pe covorul roșu.

Actrița face parte din producția ”Fjord”, regizată de Cristian Mungiu, iar această experiență este o reală împlinire pentru ea.

”Este un moment extrem de emoționant, mă simt onorată să fac parte din această producție internațională. Întâi și întâi, Cristian Mungiu este un regizor excepțional cu o viziune extraordinară și mă simt efectiv onorată să fac parte din această producție. A fost un moment emoționant, a fost o ovație de peste 10 minute în care lumea a aplaudat. Am văzut că reacția a fost extrem de bună, filmul excepțional. S-a simțit o atmosferă caldă și primitoare”, a declarat Giulia Nahmany pentru Spynews.ro.

Giulia Nahmany a fost nevoită să treacă peste multe obstacole pentru a-și duce rolul la bun sfârșit. Vedeta a trebuit să învețe să cânte în limba norvegiană, iar acest lucru a scos-o complet din zona de confort.

”Când am fost la casting, am înțeles că dacă primesc acest rol, va fi cu totul diferit decât ceea ce sunt eu în realitate. Fac parte din comunitatea norvegiană și a trebuit să învăț să cânt și în limba norvegiană pentru acest film. Când am ajuns în Norvegia, am mers trei ore până într-un orășel, am simțit că este ceva ireal”, a declarat Giulia Nahmany.

Cum a apărut Amalia Enache la Cannes 2026


Amalia Enache a postat pe contul de socializare un mesaj, în care dezvăluie detalii despre experiența trăită la Cannes 2026. Vedeta a mărturisit că a văzut filmul „Fjord” de două ori într-o zi și a ținut să îl felicite pe Cristian Mungiu pentru reușită.

„Felul în care se simte o premieră a unui film la Auditorium Louis Lumière la Festivalul de Film de la Cannes, este unic! Am văzut Fjord deja de două ori într-o zi, întâi, nerăbdătoare, la proiecția pentru jurnaliști.

Dar mi-am dorit mult să înțeleg și cum se simt aplauzele și ovațiile minute în șir în prezența echipei. Felicitări, Cristian Mungiu, Sebastian Stan, Renate Reinsve care ne-ați plimbat întâi în atmosfera picturală a Norvegiei, dar mai ales printre atâtea trăiri în jurul unei importante întrebări “cine știe ce e mai bine pentru copilul meu?”, apoi ne-am trezit direct din introspecția această, când s-au aprins luminile, în emoții descărcate în aplauze și ovații.

În sala au fost să vadă filmul Fjord în premieră și Demi Moore( membră a juriului), Sharon Stone, Carla Bruni . Foto: @nicolae.anghel Dress: @vpmatelier”, a fost mesajul transmis de Amalia Enache.

Cristian Mungiu și Sebastian Stan, aplaudați 10 minute la scenă deschisă


„Fjord” este cel de-al șaptelea lungmetraj al lui Cristian Mungiu și spune povestea unei familii de evanghelici din Norvegia, interpretată de actorii Sebastian Stan și Renate Reinsve, prinși într-o luptă dramatică cu Serviciile Norvegiene pentru Protecția Copilului. Drama intensă a fost proiectată în premieră în prestigiosul Grand Théâtre Lumière, unde spectatorii au urmărit cu sufletul la gură întreaga proiecție, potrivit Libertatea.

Reacția publicului a fost una impresionantă. La finalul filmului, cei prezenți au oferit o ovație prelungită care a durat aproape zece minute, marcând cea mai entuziastă primire a unui film din competiția de anul acesta.


Sebastian Stan, vizibil emoționat, a fost surprins încercând să-și stăpânească lacrimile, iar regizorul Cristian Mungiu a declarat: „Vreau să vă mulțumesc pentru că acesta este momentul adevărului pentru fiecare film. Este momentul în care vom ști peste 20 de ani că filmul este bun.”