AFC Unirea 04 Slobozia a solicitat intrarea în insolvență
AFC Unirea 04 Slobozia are probleme financiare și încearcă să se redreseze după ce ratat șansa de a juca pentru al treilea an în SuperLigă.
AFC Unirea 04 Slobozia a solicitat intrarea în insolvență în încercarea de a se salva din punct de vedere financiar într-una dintre cele mai grele perioade din istoria sa.
Documentele depuse la Tribunalul Ialomița în data de 17 iunie fac obiectul unui dosar ce va fi atribuit unui judecător sindic, primul termen fiind stabilit pentru data de 23 iunie.
Solicitarea făcută de oficialii clubului vine ca urmare a întârzierilor legate de plata salariilor (două – trei luni), motiv pentru care unii dintre fotbaliștii care au evoluat în sezonul competițional 2025 – 2025 au depus memorii.
Acesta este motivul principal pentru care s-a ales varianta intrării în insolvență, o practică folosită de ani de zile de multe echipe din prima ligă pentru a fi posibilă plata eșalonată a datoriilor.
Meciurile de la Clinceni, piatra de moară atârnată la gâtul echipei
Într-o conferință de presă organizată imediat după retrogradarea în Liga 2, Ilie Lemnaru, managerul AFC Unirea 04 Slobozia, a transmis că la acel moment datoriile totale se ridicau la circa 600.000 – 700.000 euro.
Pierderea financiară s-a produs din cauza meciurilor jucate la Clinceni în lipsa unui stadion omologat la Slobozia. În total s-au cheltuit 700.000 euro în condițiile în care doar pentru organizarea unui singur meci în localitatea ilfoveană facturile totale au fost de peste 20.000 euro.
Aproape jumătate din sumă a reprezentat chiria arenei, o treime a mers spre firma ce asigura paza, iar diferența s-a dus pentru deplasarea plus cazarea echipei Unirea Slobozia în București cu o zi înainte de meci a echipei.
Intrarea în insolvență ar permite plata eșalonată a datoriilor către stat, a furnizorilor și a salariilor restante, oficialii AFC Unirea 04 Slobozia propunându-și 12 – 18 luni ca termen pentru stingerea totală a acestora.
Echipa Unirea Slobozia va evolua în Liga 2
În ciuda problemelor financiare, conducerea AFC Unirea 04 Slobozia dă asigurări că nu se pune problema ca echipa să nu participe în Liga 2 în sezonul competițional 2026 – 2027.
Aducerea ca antrenor principal a lui Ilie Poenaru a fixat ca obiectiv calificarea în play-off la finalul sezonului regular și obținerea unei clasări în primele 5 locuri la finalul campionatului.
În perioada următoare va fi stabilit lotul de fotbaliști pe care noul antrenor îi va avea la dispoziție și va începe pregătirea specifică pentru campionatul ce va avea startul la începutul lunii august.
Articolul AFC Unirea 04 Slobozia a solicitat intrarea în insolvență apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)