Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: 21 de grade, dar lapoviță și ninsoare la munte. „Două anotimpuri în același timp”

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: 21 de grade, dar lapoviță și ninsoare la munte. „Două anotimpuri în același timp”
România are parte de o vreme schimbătoare intervalul 13–26 aprilie, cu temperaturi ce pot urca până la 21 de grade Celsius în vest și sud-vest, dar și cu episoade de lapoviță și ninsoare la munte, în timp ce spre finalul perioadei crește probabilitatea de precipitații și intensificări ale vântului. Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, anunță o perioadă cu „două anotimpuri în același timp”, în care valorile termice rămân în general apropiate de normalul perioadei, dar cu variații regionale importante.