Unirea Slobozia pune în vânzare abonamentele pentru Liga 2
Unirea Slobozia îi invită pe suporteri să cumpere abonamente pentru sezonul competițional 2026 – 2027 la meciul amical de sâmbătă.
Unirea Slobozia pune în vânzare abonamentele pentru Liga 2 începând de sâmbătă, ora 10.00. Cel mai ieftin va fi abonamentul la peluză, cu o valoare de 100 lei, iar cel mai scump la tribuna 1, cu o valoare de 400 lei.
Între ele, un abonament la tribuna 2 costă 250 lei. Suplimentar, indiferent de tipul abonamentului, trebuie achitată o taxă de 5 lei, taxa pentru emiterea abonamentului în format fizic (pe card).
„Un nou capitol stă să înceapă pentru clubul nostru, iar din acest sezon abonamentele pentru suporterii noștri vor fi disponibile. Fiecare suporter ialomițean își va putea alege locul dorit în stadion la achiziționarea abonamentului, iar acesta va fi rezervat pe toată durata sezonului.”, au transmis cei de la AFC UNIREA 04 Slobozia printr-o postare pe Facebook.
Campania de abonamente va debuta sâmbătă, 18 iulie, de la ora 10.00, la casa de bilete a Stadionului „1 Mai” din Slobozia, chiar în ziua celui de-al treilea amical al verii, meci cu Arsenal Tunari, de la ora 10.30.
Până acum Unirea Slobozia, preluată de antrenorul Ilie Poenaru după retrogradarea în Liga 2, a jucat cu Abatorul Slobozia și cu Metalul Buzău (dă click aici pentru galerie foto de la meci!).
Articolul Unirea Slobozia pune în vânzare abonamentele pentru Liga 2 apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)