Unicul mesaj postat de Cheloo, în toiul nopții, după ce a fost eliminat de la Asia Express: „Ultimele”. Cum l-a ironizat în ultima emisiune pe Alex Gîlcă și ce a spus despre Valerie Lungu
Cheloo a părăsit competiția Asia Express alături de Mihai Ban, însă aventura lor de pe Drumul Mătăsii a lăsat în urmă amintiri și prietenii neașteptate. La scurt timp după eliminare, artistul a publicat trei fotografii însoțite de un singur cuvânt, fără să ofere alte explicații. Între timp, Mirela Vaida și Oana Tomoioagă au vorbit despre relația pe care au legat-o cu cei doi concurenți și despre omul pe care l-au descoperit dincolo de competiție.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express după ce au pierdut cursa pentru ultima șansă, în fața echipelor formate din Valerie Lungu și Alex Gâlcă, respectiv Maya Retegan și Mirela Vaida. Plecarea lor a încheiat parcursul celor doi pe Drumul Mătăsii, dar experiența i-a apropiat de ceilalți participanți. După eliminare, Cheloo a revenit în atenția urmăritorilor din mediul online cu o postare publicată în toiul nopții, în timp ce colegele sale de competiție au povestit despre legăturile create în timpul filmărilor.


























Cheloo, unicul mesaj după ce a fost eliminat de la Asia Express
La scurt timp după încheierea aventurii sale în emisiune, Cheloo a publicat mi multe fotografii, dintre care două alături de Maya și Mirela Retegan. Postarea a apărut în toiul nopții, la ora 00:17, și a fost însoțită de un singur cuvânt: „Ultimele”.
Artistul nu a oferit explicații suplimentare, lăsând loc interpretărilor. Mesajul ar putea face referire la ultimele momente petrecute în competiție, înainte ca el și Mihai Ban să își încheie parcursul pe Drumul Mătăsii. Fotografia cu Maya Retegan și cu mama ei a fost surprinsă la final, însă Cheloo nu a făcut alte comentarii. Cel mai probabil, imaginile au fost alese la întâmplare, chiar dacă artistul a mai fost uneori ironic la adresa lor.
Mirela Vaida, mesaj după eliminarea lui Cheloo de la Asia Express
Mirela Vaida a vorbit despre prietenia pe care a legat-o cu Cheloo și Mihai Ban în timpul competiției. Experiența de la Asia Express le-a oferit concurenților ocazia să se cunoască dincolo de presiunea probelor și de rivalitatea pentru următoarea etapă, iar relațiile formate pe parcurs au rămas o parte importantă a acestei aventuri.
Prezentatoarea a transmis un mesaj emoționant despre cei doi, vorbind despre apropierea dintre ei și despre felul în care experiența trăită împreună le-a schimbat percepțiile. Deși competiția presupune multă presiune și momente dificile, pentru concurenți au contat și oamenii pe care i-au descoperit pe parcurs.
"Poate cel mai mare câștig din experiența America Express Romania a fost să întâlnim oameni cu care să rămânem prieteni și după competitie, să le cunoaștem caracterul și forța, să ne impresioneze și să ne dea peste cap toate prejudecățile! Cheloo și Mihai Ban , vă mulțumim pentru prietenia voastră necondiționată, încă din prima zi! Eu și Oana Tomoiagă vă purtăm în suflet și vă rămânem recunoscătoare pentru tot! Aveți grijă de voi, băieți!", a scris Mirela Vaida.
Ce a spus Oana Tomoioagă despre Cheloo și prietenia lui cu Mihai Ban
Oana Tomoioagă a mărturisit că participarea la Asia Express i-a oferit ocazia să descopere o altă latură a lui Cheloo. Artista l-a descris drept un om minunat și extrem de inteligent, dincolo de imaginea sa de persoană dură.
Citește și: Ceartă între Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu la Asia Express. Ce s-a întâmplat după ce au câștigat amuleta și Jokerul: „Ai probleme cu gândirea rău de tot!’
Totodată, Oana a vorbit despre legătura dintre rapper și Mihai Ban, pe care a descris-o ca fiind bazată pe loialitate, respect și principii. Cei doi au devenit apropiați de ceilalți concurenți, iar plecarea lor din competiție a fost resimțită de participanții rămași în cursă.
„Dacă îi spuneam lui Cheloo, înainte de Asia Express, că o să scriu o postare în care îl laud pentru cât de om fain este, probabil îmi spunea să-mi văd de treabă.
Și nici acum nu vreau să-i stric imaginea de om dur, pe care și-a construit-o cu atâta grijă o viață întreagă. Așa că o să spun doar atât: în spatele măștii pe care și-o asumă, am descoperit un om minunat și extrem de inteligent.
Cheloo și Ban au fost primii oameni de aici cu care am legat o prietenie și, fără să ne dăm seama, au devenit oamenii de care ne-am atașat, nu doar noi, toți concurenții!
Ban… omul simplu, loial, extrem de sufletist, genul de om care nu are nevoie să vorbească mult ca să înțelegi ce are în suflet. Iar împreună cu Cheloo ne-au arătat ceva ce rar vezi atât de frumos: o prietenie adevărată, cu loialitate, respect, glume, nervi, dar, cel mai important, cu principii pe care unii oameni le-au pierdut.
Mă bazez pe faptul că băieții nu stau pe rețele de socializare și nu văd postarea mea, nu le place să fie lăudați! Știu sigur!
Mulțumim, băieți, pentru experiența frumoasă trăită împreună!', a scris Oana Tomoiagă pe Facebook.
Ce a spus Cheloo la Asia Express despre căsnicia lui Valerie Lungu cu Alex Gîlcă
Înainte de a părăsi competiția, Cheloo a lansat mai multe ironii la adresa lui Valerie Lungu și a soțului ei, Alex Gîlcă. Artistul a comentat ironic felul în care cei doi se comportă în fața camerelor, după ce echipa lor a reușit să se salveze de la eliminare.
Citește și: Irina Fodor, impresionată de ce a găsit la filmările pentru Asia Express: „Fiecare sezon vine cu ceva impresionant, dar faptul că am primit aprobare să filmăm în China e o premieră’
„Bă, ce cuplu puternic! Cum se iubesc ei și cum se înțeleg să facă asta”, a spus Cheloo, la testimonial.
Rapperul a continuat cu o remarcă despre proba în care Alex Gîlcă a fost nevoit să poarte un costum de panda: „Ce-o fi în sufletul lui Alex? Peste ani, o să revadă Asia Express și o să zică: Bă, am fost îmbrăcat în panda!”, a comentat acesta.
Cea mai acidă aluzie a vizat însă viitorul relației dintre cei doi soți. Cheloo a sugerat, în stilul său ironic, că Alex ar putea să nu rămână alături de Valerie: „Cine știe cu cine o fi, că poate nu va fi cu Valerica”, a mai spus artistul.

Cum au fost eliminați Cheloo și Mihai Ban de la Asia Express
Aventura celor doi s-a încheiat în urma cursei pentru ultima șansă, în care au concurat împotriva echipelor formate din Valerie Lungu și Alex Gâlcă, respectiv Maya Retegan și Mirela Vaida. Valerie și Alex au ajuns primii la Irina Fodor, urmați de Maya și Mirela, în timp ce Cheloo și Mihai Ban au sosit ultimii.
Citește și: Eduard Hordilă și Radu Isac au fost eliminați de la Asia Express! Au ratat calificarea pentru China
Verdictul final a fost dat de culoarea mătăsii ascunse în criptex. Baticul roșu a confirmat eliminarea celor doi, care au fost nevoiți să își încheie aventura în competiție.
Cheloo a recunoscut că a avut o zi dificilă și a vorbit cu umor despre experiența trăită. La despărțire, artistul i-a îmbrățișat pe ceilalți concurenți și le-a transmis să se bucure de plecarea lui și a lui Mihai Ban.
Astfel, cei doi și-au încheiat aventura pe Drumul Mătăsii, după o experiență în care au trecut prin numeroase provocări și au legat prietenii cu ceilalți concurenți.
„Eu am avut cea mai proastă zi de la Asia Express la capitolul tematică. A fost o zi foarte proastă. Așa am avut noi noroc astăzi', a spus artistul.
„Echipa centenarilor vă mulțumește! Suntem foarte bine și o să fim și mai bine când voi o să fiți pe drum', le-a mai spus Cheloo colegilor, pe care i-a îmbrățișat.
„Luăm cu noi acasă simplitatea vieții', a conchis el în stilul caracteristic.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)