Ştefan Ţintă: „PNL și USR au avut grijă să vândă țara bucată cu bucată”
Ștefan Țintă a transmis în plenul Parlamentului că România are nevoie urgentă de Guvern după patru luni de haos executiv.
Ștefan Țintă, deputat PSD de Ialomița, a deschis noua sesiune parlamentară cu un bilanț al celor patru luni scurse de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, o perioadă nejustificat de lungă de interimat în care PNL și USR au gestionat după bunul plac România.
„Țara noastră s-a transformat într-un incontestabil tablou al deznădejdii colective. Nu doar prin ignorarea sau forțarea legislației, ci și prin absurdul deciziilor. Ministrul Apărării s-a apucat de scufundat barje în Dunăre și de pus dinamită la Pârjoaia. Iar consilierii prezidențiali de scris proiecte de lege, calculând de zor și fără niciun rezultat majorități parlamentare.”, a transmis parlamentarul.
În opinia sa, în această perioadă de Guvern interimar, cităm: „PNL și USR au avut grijă să vândă țara bucată cu bucată și să se țină bine de funcțiile de la stat, urlând că PSD ar face asta, deși noi suntem cei care ne-am retras, de luni bune, de la guvernare.”
Deputatul social-democrat a adăugat că rezultatele promise de Ilie Bolojan nu au apărut și că românii suportă costul politicilor impuse cu forța în aceste patru luni.
„PNL și USR ne-au vorbit despre disciplină bugetară, reforme și responsabilitate, dar pentru milioane de români realitatea înseamnă taxe mai mari, presiune crescută asupra veniturilor și o economie ținută sub frâna apăsată.”, a punctat Ștefan Țintă.
Nimeni nu mai poate crede că reducerea deficitului poate fi prezentată drept succes, dacă a fost obținută prin măsuri care împing cetățenii și mediul economic spre un faliment sigur. Nu de faliment avea nevoie România! (ȘTEFAN ȚINTĂ, deputat PSD de Ialomița)
Parlamentarul ialomițean consideră că România nu mai poate fi condusă ca un experiment de austeritate și că este nevoie de stabilitate, investiții, predictibilitate și politici economice menite a susține producția, locurile de muncă și puterea de cumpărare.
„O situație politică excepțională clamează doar soluții excepționale, luate cu maturitate și cu gândul la interesul public. PSD consideră că trebuie reluat dialogul cu seriozitate și fără acuzații inutile, pentru ca interesul nostru național să fie repus mai presus de orgolii, calcule interne și dispute fără sfârșit. Este singura variantă rezonabilă și singura șansă pentru depășirea acestei crize, forțată de PNL și USR.”, a concluzionat Ștefan Țintă.
Articolul Ştefan Ţintă: „PNL și USR au avut grijă să vândă țara bucată cu bucată” apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)