Sorin Grindeanu, după scandalul declanșat de botezul copilului lui Alfred Simonis: „Nu mi-am revenit. E vorba despre o imagine greşită şi pentru asta mi-am cerut eu scuze în faţa românilor”
Sorin Grindeanu încearcă să repare imaginea PSD după imaginile de la botezul copilului lui Alfred Simonis, eveniment care a stârnit numeroase reacții în spațiul public. Liderul social-democrat a vorbit despre petrecerea fastuoasă și a ținut să își ceară scuze, recunoscând că astfel de imagini pot crea impresia că politicienii sunt departe de problemele oamenilor obișnuiți.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
La eveniment au fost prezente mai multe nume importante din PSD, iar petrecerea a atras atenția prin opulența afișată. Ținutele de lux, rochiile scumpe și bijuteriile au fost în contrast puternic cu realitatea în care trăiesc cei mai mulți români, mai ales după măsurile de austeritate adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care au pus presiune pe bugetele multor familii.









Citește și: Câți bani primesc pensionarii în decembrie și cu cât ar putea crește pensiile în 2027. Anunțul lui Florin Manole: "Inflația apasă foarte mult"
Sorin Grindeanu încearcă să reabiliteze imaginea PSD după botezul copilului lui Alfred Simonis
Sorin Grindeanu a recunoscut că imaginile de la botezul copilului lui Alfred Simonis au afectat imaginea partidului pe care îl conduce. Acesta a admis că PSD nu este lipsit de greșeli și a spus că nu încearcă să ascundă acest lucru în fața publicului.
„Încep prin a spune un lucru foarte clar: Partidul Social-Democrat nu e un partid perfect, nu e un partid imaculat şi nu am să pretind, ca preşedinte al PSD, că suntem aşa. Evident am fost afectat de acest eveniment”, a răspuns Grindeanu.
Liderul social-democrat a vorbit și despre situația sa financiară, explicând că își permite să participe la un astfel de eveniment îmbrăcat elegant. Totuși, el a subliniat că problema nu a fost ținuta sa, ci felul în care întreaga petrecere a fost percepută de români.
„Vă spun sincer că, la nivel personal, evident, sunt un om care e al treilea om în stat şi are un salariu decent şi care îşi permite - nu sunt un om bogat, dar nu sunt un om sărac - care îşi permite să meargă, atunci când e naş, îmbrăcat într-un costum şi cu papion. Dar nu e vorba despre asta. Este vorba despre o imagine proastă, greşită şi pentru asta mi-am cerut eu scuze în faţa românilor şi vă recunosc că nu mi-am revenit câteva zile bune şi nici acum”, a mai declarat Grindeanu.
Ce spune despre mesajul transmis de partid
Sorin Grindeanu a explicat și de ce imaginile de la petrecere au transmis un mesaj nepotrivit, mai ales în contextul măsurilor de austeritate din ultima perioadă. Acesta a recunoscut că a existat o ruptură între imaginea afișată de politicieni și problemele cu care se confruntă oamenii de rând, motiv pentru care a considerat necesar să își ceară scuze public.
Citește și: Nicușor Dan a râs când a fost întrebat ce părere are despre Ilie Bolojan ca premier: "Nu vreau să intru într-o dezbatere politică". Clarificările liderului PNL

Citește și: Valerie Lungu, surprinsă de mesajul primit de la mama ei în finala Asia Express. De ce a fost dezamăgită: „Nu vreau să vorbesc despre asta. Nu pot să zic altceva, n-am alte sentimente”
„Am chiar certitudinea că imaginea transmisă de noi a fost una că suntem rupţi de realitate. Că, în timp ce un an jumătate Bolojan a tăiat tot şi a dus România în cap, noi ne strângem undeva şi nu ne dăm seama, fiind veniţi noi la guvernare de o săptămână, nu ne dăm seama de realitate şi ăsta a fost motivul pentru care, în primul rând, am ieşit să-mi cer scuze. Sigur că nu pot să răspund pentru modul în care se îmbracă unii dintre colegii mei sau de soţiile domniilor lor, dar, ca preşedinte al Partidului Social Democrat, mi-am cerut scuze şi încerc şi în seara aceasta, dar vă asigur de ceva, că nu suntem rupţi de realitate”, a mai afirmat liderul PSD.
Sursa foto: Hepta
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)