Sorin Grindeanu, după criticile la adresa petrecerii de lux de la Timișoara, unde a fost naș: „Accept criticile românilor și ale presei, dar nu voi accepta niciodată criticile unor ipocriți” / Cum s-a afișat Lia Olguța Vasilescu la botez
Sorin Grindeanu a declarat luni, la sediul PSD, că înțelege criticile aduse social-democraților după petrecerea din Timișoara organizată de Alfred Simonis, la care au participat liderii partidului, și că „regretă” percepția care a fost creată în rândul celor care au văzut imaginile de la evenimentul luxos.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Președintele PSD a început conferința de presă, organizată luni la sediul PSD, cu o declarație despre petrecerea de la Timișoara, la care a participat și el în calitate de naș. Sorin Grindeanu i-a botezat pe toți cei trei copii ai social-democratului Alfred Simonis.



















Sorin Grindeanu, reacție după botezul de lux al fiului lui Alfred Simonis
Liderii PSD s-au reunit sâmbătă seara, în Timișoara, la o petrecere de lux organizată de președintele Consiliului Județean, social-democratul Alfred Simonis, care și-a botezat fiul. La eveniment au participat personalități proeminente din partid. Nașul copilului a fost chiar președintele PSD Sorin Grindeanu.
Imaginile de la evenimentul luxos au stârnit însă critici puternice. Invitatele și invitații au purtat ținute costisitoare, iar atmosfera a fost întreținută de celebrul artist italian Al Bano, alături de care au cântat Damian Drăghici și Teo Rose.
Citește și: CTP a comentat apariția Sorinei Docuz, iubita lui Marcel Ciolacu, în haina de blană care a stârnit controverse: "Par să se fi eliberat de o povară moștenită simbolic din perioada Elenei Ceaușescu. E un gest de libertate!"
Sorin Grindeanu a atras atenția că a fost un eveniment privat, a spus că unele lucruri pe care le-a văzut acolo nu l-au făcut nici pe el „bucuros” și a susținut că și social-democrații au „sărăcit” în ultimii ani.
„Am văzut reacţiile apărute după evenimentul din weekend.
Înțeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, un contrast cu problemele pe care le are România, în contexul social dificil toți cei care avem responsabilități publice trebuie să fim mult mai atenți cu felul în care ne raportăm la oameni și la mesajul pe care îl transmitem chiar și în cadrul unor evenimente private”, a spus Sorin Grindeanu.
Citește și: Marcel Ciolacu și Sorina Docuz, prima apariție împreună, la botezul copilului lui Alfred Simonis. Haina de blană a partenerei fostului premier a stârnit valuri de reacții: „Se pare că blana a ajuns la 15.000 € în unele relatări'
"Nu vreau să caut explicații și să minimalizez reacția"
Liderul social-democraților a spus că nu vrea să minimalizeze reacția, dar a promis că PSD a înțeles că românii vor venituri mai bune și locuri de muncă.
„Nu vreau să caut explicații și să minimalizez reacția. În calitate de lider PSD regret percepția creată în rândul oamenilor, care au simțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an. Consider că avem obligația să demonstrăm prin ceea ce facem că am înțeles acest lucru.
Responsabilitatea noastră e să ne concentrăm pe ce așteaptă oamenii: venituri mai bune, locuri de muncă și o economie care să repornească. Iar românii trebuie să vadă această preocupare nu doar în declarațiile noastre, ci și în faptele noastre”, a spus el.
Citește și: Cum arăta Sorina Docuz pe vremea când a fost Miss Buzău, în 2009. Tot atunci l-a cunoscut pe Robert Negoiță, primul ei soț
Sorin Grindeanu: "Nu voi accepta niciodată criticile unor ipocriți"
Totuși, Sorin Grindeanu a spus că deși poate accepta „anumite critici îndreptățite” din partea românilor și a presei, nu poate accepta criticile Opoziției, acuzându-i pe liderii USR și PNL de ipocrizie.
„Cred că am făcut o prezentare corectă și onestă la început. Românii au sărăcit. Firmele românești s-au închis, puterea de cumpărare a scăzut. (...)
Și da, accept criticile românilor și ale presei, dar nu voi accepta niciodată criticile unor ipocriți, care de exemplu au cheltuit zeci de mii de euro ca să își viziteze familia la Bruxelles în weekend, a celor care și-au triplat indemnizațiile în ultima zi de mandat, sau a unor care făceau băi de șampanie pe iahturi și stau în Washington DC pe banii românilor.
Anumite critici îndreptățite care vin din partea românilor le pot accepta”, a spus el.
Citește și: Marcel Ciolacu, vacanță de lux în Italia, împreună cu Ionel Arsene, urmărit internațional: „Ce fac eu personal nu privește pe nimeni'/ Cei doi au fost surprinși la un hotel de 800 de euro pe noapte
Întrebat dacă și social-democrații au sărăcit, Sorin Grindeanu a spus: „Da, toată lumea a sărăcit. La toată lumea a scăzut puterea de cumpărare”. Întrebat dacă își menține această declarație, președintele PSD a spus „evident”.
"Am fost acolo nu ca președinte PSD, ci ca prieten al familiei Simonis"
Președintele PSD a adăugat că a fost la petrecerea din Timișoara în calitate de prieten al familiei Simonis și a văzut și el acolo lucruri care nu l-au făcut „bucuros”.
„Pentru mine și pentru familia mea unele lucruri pe care le-am văzut acolo să spunem nici pe mine nu m-au făcut bucuros, dar vă aduc aminte că am fost naș și în 2018 la familia Simonis și în 2020, la primul botez, și în 2022, și acum.
Am fost acolo nu ca președinte PSD, ci ca prieten al familiei Simonis la al patrulea eveniment de acest tip. Am fost și la nuntă și la celelalte două botezuri. Unele din acest lucruri prezentate în ceea ce privește persoana mea sunt false”, a mai spus Grindeanu.
Și Olguța Vasilescu și Claudiu Manda au fost la petrecere!
La eveniment au mai participat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, și soțul său, europarlamentarul Claudiu Manda, ministrul delegat pentru învăţământ preuniversitar Sorin Ionescu, ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rafila, ministrul Muncii Florin Manole, primarul sectorului 4 Daniel Băluţă, fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan.

În timp ce iubita lui Marcel Ciolacu a purtat o haină de blană evaluată la 15.000 de euro, soția lui Sorin Grindeanu a venit la eveniment cu o geantă Chanel evaluată la aproximativ 4.000 euro, potrivit site-urilor de specialitate.
Nici soția lui Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, nu s-a lăsat mai prejos. Aceasta s-a afișat cu o geantă Dior care costă 3.500 de lire sterline second hand, potrivit unui site de profil.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)