Ședința în Parlament pentru votarea Guvernului Veștea: „Avem nevoie de mai puțină dezbinare și de mai multă construcție”. Decizia luată de AUR
Parlamentul s-a reunit în această seară pentru ședința decisivă în care aleșii urmează să voteze învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea. Înaintea votului, liderii politici au transmis mesaje privind prioritățile viitorului Executiv. În același timp, AUR a luat o decizie importantă privind participarea și votul în cadrul ședinței de învestire.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Votul din Parlament reprezintă un moment-cheie pentru noua majoritate politică, într-un context marcat de provocări economice și de așteptări ridicate din partea populației.








Ilie Bolojan nu a fost prezent în sală
Ilie Bolojan nu a participat la ședința decisivă privind învestirea Guvernului Veștea. Premierul demis a avut luni o reuniune la Palatul Victoria, la finalul căreia a declarat că „modul în care domnul Veștea își asigură susținerea politică este responsabilitatea sa”.
„Dacă ne raportăm la declarațiile făcute până acum, ar trebui să concluzionăm că nu există suficiente voturi pentru ca Guvernul să fie învestit.”, a mai spus el.
Citește și: Ilie Bolojan i-a propus lui Nicușor Dan două soluții pentru ieșirea din criza politică. Ce spune despre varianta Grindeanu premier: „Se poate discuta!”
Discursul lui Adrian Veștea în Parlament
„Dincolo de tot ce ne separă politic, avem un scop comun, dorința sinceră de a face bine țării noastre. Trecem printr-o perioadă complexă, provocări economice serioase, tensiuni sociale acumulate de ani de zile, un context internațional mai instabil și mai riscant decât am cunoscut multă vreme, dar, dincolo de toate acestea, cred că adevărata noastră problemă e alta, o criză de încredere, de încredere între cetățean și stat, convingerea tot mai răspândită că regulile nu sunt aceleași pentru toți și poate cel mai dureros sentiment, sentimentul multor oameni că viitorul lor nu mai poate fi construit aici, acasă.
Citește și: Adrian Veștea, după negocierile cu președintele AUR, George Simion: „Am deschidere pentru orice solicitare care poate duce la o mai bună guvernare"
Dacă îmi veți acorda votul, obiectivul meu principal, ca prim-ministru, va fi să contribui, împreună cu președintele țării și cu dumneavoastră, la reunirea societății noastre în jurul unui proiect comun de dezvoltare. Avem nevoie de mai puțină dezbinare și de mai multă construcție, de mai puține promisiuni și de mai multe rezultate.
Țara asta înseamnă oameni, familii care muncesc cinstit pentru un viitor mai bun al copiilor lor, tineri care se întreabă dacă merită să rămână acasă, antreprenori care creează locuri de muncă, profesori, medici, fermieri, militari și funcționari care își fac datoria în fiecare zi, dar și seniori care au construit tot ce avem și merită respectul nostru necondiționat.
Citește și: Alina Gorghiu contestă în instanță excluderea din PNL: "Sunt în partidul acesta de zeci de ani şi de aici nu am să plec eu"
Distinși parlamentari, avem nevoie urgentă de stabilitate și de un Guvern cu puteri depline, reforme care trebuie continuate, investiții care nu mai suportă întârziere, fonduri europene care trebuie atrase, nu pierdute prin birocrație.

Oamenii au nevoie de stabilitate, de predictibilitate, de un stat care își respectă cuvântul. Avem mult de muncă înainte. Nu toate deciziile vor fi ușoare, nu toate reformele vor fi populare, dar sunt convins că avem resurse, energia și oamenii necesari pentru a reuși. Cred într-o țară puternică, respectată, care își valorifică în sfârșit potențialul.
Nu vreau să fiu prim-ministrul care promite cel mai mult. Vreau să fiu cel care lasă în urma mea cele mai multe lucruri făcute. Acesta este angajamentul pe care îl fac astăzi, să reconstruim încrederea, respectul și speranța că viitorul poate fi construit aici, acasă. Nu mai avem nevoie de scandal, avem nevoie de direcție”, a declarat premierul desemnat în discursul din Parlament.
Natalia Intotero: Guvernul Veștea „e cea mai bună variantă pentru momentul actual”
Deputata PSD, Natalia Intotero, a spus că Guvernul Veștea „este cea mai bună variantă pentru momentul actual”.
„Cred că, înainte de orice analiză politică, înainte de cifre, procente și calcule bugetare, avem datoria să ne gândim la oamenii pentru care suntem astăzi aici (…). Nu așteaptă discursuri perfecte, nu așteaptă spectacol politic. Ei așteaptă ceva mult mai simplu și, în același timp, mult mai important, să le arătăm că statul funcționează, că instituțiile își fac datoria și că cineva își asumă responsabilitatea pentru viitorul acestei țări”, a mai spus Natalia Intotero.
Poziția AUR la ședința unde parlamentarii au votat Guvernul Veștea
„Vom avea soarta Greciei dacă nu înțelegem că trăim o criză economică și o negăm. Citind programul de guvernare, am dedus că nu au înțeles că trecem printr-o criză profundă. Cei care constituie acest posibil Guvern ne cer să îi votăm pentru a aplica aceleași măsuri ca Guvernul care a fost demis prin moțiune de cenzură. Nu rezultă de nicăieri din acest program de guvernare că noua echipă propusă a înțeles gravitatea situației în care suntem”, a spus Petrișor Peiu.
„De 35 de ani ați fost la conducere, de 35 de ani, în România, trădarea a fost la ordinea zilei și a intrat cumva în banal, în cotidian (…). Pentru că de 35 de ani trădarea a fost la ordinea zilei, ni s-a promis din aceste bănci, în aceste săli, în aceste instituții, prosperitate și, din păcate, România a ajuns pe ultimul și penultimul loc în toate topurile din țara noastră. Ni s-au promis libertate și democrație și, din păcate, România a ajuns singurul stat din Uniunea Europeană unde sunt anulate alegerile.
Nu voi obliga niciun coleg să voteze într-un fel sau altul, însă eu și toți oamenii din această sală care nu sunt trădători ne ridicăm în picioare, părăsim această sală sinonimă cu trădarea și de mâine așteptăm să ne croim un alt viitor, pentru România, pentru țara noastră, pentru poporul român, AUR nu trădează și există o majoritate a românilor care nu trădează”, a declarat la rândul său George Simion, care a ieșit din sală, alături de alți parlamentari AUR după discurs.
"Guvernul Veștea/Nicușor a picat la vot!", a scris ulterior George Simion pe Facebook.
Sursa foto: Facebook
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)