Radu Vâlcan, confesiuni savuroase despre cei trei băieți ai săi și ai Adelei Popescu: „Șeful este cel mai mic, Adrian. Asta doar pentru că el se crede așa, iar ceilalți îi protejeazā această încredere” / EXCLUSIV
Radu Vâlcan și Adela Popescu au împreună trei băieți, Alexandru, Andrei și Adrian, în vârstă de 9, 7 și 4 ani, care le transformă fiecare zi într-o aventură. Pe măsură ce copiii cresc, părinții descoperă noi provocări, dar și bucuria de a-i vedea cum își conturează personalitățile. Prezentatorul ne-a vorbit despre dinamica dintre frați, vacanțele în cinci și rolul pe care familia extinsă îl are în viața copiilor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Sunt curioasă dacă băieții tăi înțeleg ce face tati atunci când pleacă să filmeze luni întregi în Thailanda... Ce cred Alexandru, Andrei și Adrian că se întâmplă acolo și care sunt cele mai amuzante întrebări pe care ți le-au pus despre emisiune?
Pe măsură ce cresc, le este tot mai clar, normal. Sunt deja mulți ani de când știu că eu dispar o lună și puțin de acasă, în Thailanda, pentru a filma ceva. Odată cu fiecare etapă, devin tot mai conștienți de ceea ce presupun acest filmări și tot mai curioși.Eu vorbesc cu ei și cât timp sunt acolo, ne folosim de cameră și facem ca timpul să treacă tot mai rapid. În plus, cea care primește întrebări multe, cât timp nu sunt eu acasă, este Adela.




















Radu Vâlcan, confesiuni savuroase despre cei trei băieți ai săi și ai Adelei Popescu
Alexandru are deja 10 ani, Andrei este la vârsta la care începe să-și contureze personalitatea, iar Adrian vine puternic din urmă. Care dintre ei seamănă cel mai mult cu tine și care a moștenit cel mai mult din firea Adelei?
Nu mă mai arunc în a face pronosticuri. (râde) Momentan, fiecare își conturează personalitatea, pasiunile și modul de a fi. Așa că astăzi pot spune că unul seamănă mai mult cu mine, iar a doua zi să-mi schimb părerea.
Cel mai important lucru este că sunt copii fericiți, care se bucură de ceea ce trăiesc și care zâmbesc, așa cum ar trebui să o facă la vârsta lor.
Citește și: Adela Popescu dezvăluie unicul motiv pentru care ar divorța de Radu Vâlcan: „În ochii mei nu ar mai fi niciodată cine este el. Pentru mine ar fi sfârșitul!'
Știu că de fiecare dată când vorbim îmi spui că viața cu trei băieți este o aventură continuă. Acum că au mai crescut puțin, care sunt provocările? Este mai ușor sau doar... diferit?
Devine vreodată mai ușor? Cine știe răspunsul corect la această întrebare să-mi scrie, vă rog! (râde) Eu, momentan, mă avânt și spun doar că este diferit cu fiecare an. Provocările se schimbă, da, ai zis corect, iar eu și Adela descoperim ce vine spre noi. Interesant este faptul că până și cei mici par că au parte de lucruri diferite față de cel mare... așa că le primim pe toate. (râde)
"Noi ne facem mereu vreme să ne vedem cu familia extinsă"
Cum se înțeleg băieții între ei? Te întreb pentru că între cel mic și cel mare sunt 5 ani diferență, așa că... cine-i "șeful"? Se acoperă reciproc atunci când fac năzbâtii? Care e cea mai nostimă povestioară care-ți vine cum în minte?
Hehe, cred că este clar! Cel mare este șeful și, totodată, cel care îi apără pe frați sau care vrea să le fie aproape, atunci când au nevoie. Cu toate acestea, evident apar și năzbâtii de la toți trei. Glumesc, șeful este cel mai mic, Adrian. Asta doar pentru că el se crede așa, iar ceilalți îi protejeazā această încredere. (zâmbește)
Citește și: Cum au resimțit Radu Vâlcan și Adela Popescu distanța, după ce au fost separați la filmările de la Insula Iubirii: „A fost groaznic! Noi eram obișnuiți să vină acolo' / EXCLUSIV
Știu că aveți o relație foarte apropiată și cu familiile voastre. Cât de important este pentru voi ca băieții să crească în apropierea bunicilor și a rudelor? Nu în ultimul rând, cine îi răsfață cel mai mult și de cât timp aveți nevoie pentru a readuce lucrurile în ordine după o vizită la bunici?
Este extrem de important. Noi ne facem mereu vreme să ne vedem cu familia extinsă, fratele meu și soția lui, frații Adelei, părinții. Cred că sunt cele mai frumoase weekenduri, când pregătim un grătar, cei mici se joacă, iar noi stăm la un pahar de vin, la povești. Mă bucur că au ocazia să crească așa și sper să fie o tradiție pe care să o ducă mai departe.
În ceea ce privește răsfățul, nu aș vrea să amintesc pe cineva în mod special. Mă bucur doar că au înțeles că, acasă, mai spunem și nu, atunci când este cazul și avem un argument.
Ce relație are Radu Vâlcan cu fratele lui
Apropo de vacanțe, dacă i-ai întreba pe băieți unde vor să meargă, probabil fiecare ar avea alt răspuns. Cum arată vacanța ideală pentru familia Vâlcan și cine stabilește, de fapt, destinația? Care a fost cea mai spectaculoasă ieșire în cinci? Dar cea mai plină de evenimente neprevăzute?
Vacanța ideală este cea în care suntem liberi – liberi să fim noi, să ne plimbăm, să ne relaxăm, să nu ne facem liste de planuri și în care nu stăm toată ziua cu ochiii în ecrane – telefoane sau tablete. Dacă adăugăm și soare, nisip și fructe proaspete, cred că deja am bifat tot.
Citește și: Gina Pistol, interviu-eveniment despre viața de familie și maturitatea trăită fără bariere: „Andrei e ancora mea, omul care mă aduce cu picioarele pe pământ și, în același timp, echilibrul meu / EXCLUSIV
Aș încadra în ambele situații, Thailanda, deoarece mereu ne aduce atât stare de bine, cât și multe lucruri pe care nu le putem uita, odată ce plecăm de acolo!

Nu putem încheia acest capitol fără să deschidem puțin și albumul copilăriei. Care sunt primele amintiri care îți vin în minte când te gândești la tine și la fratele tău, Cristi? Erați complici, rivali sau câte puțin din ambele? Cum a fost copilăria voastră și cum ai descrie relația voastră astăzi?
Între mine și Cristi sunt zece ani diferență, iar asta a făcut ca relația noastră din copilărie să fie puțin diferită de cea clasică dintre doi frați apropiați ca vârstă. Când el era copil, eu eram deja într-o altă etapă, așa că nu prea am avut rivalitatea aceea frățească. Mai degrabă am simțit că trebuie să am grijă de el, să-l protejez. Îmi vin în minte multe momente în care el era “ăla mic“, iar eu fratele mai mare, cu tot ce înseamnă asta: și responsabilitate, și tachinări, și sentimentul că trebuie să fii acolo când are nevoie de tine. Pe măsură ce am crescut, cei zece ani au început să se simtă tot mai puțin. Astăzi suntem doi oameni maturi, fiecare cu viața lui, dar cu o legătură foarte puternică. Știm că putem conta unul pe celălalt fără să fie nevoie să ne-o spunem tot timpul. Iar asta spune tot.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)