PNL atacă miniștrii PSD, înainte de votul decisiv pentru Guvernul propus de Luca Niculescu: „România merită mai mult. Trebuie să fie ultimul guvern în care PSD impune mediocritatea”

21 Oct 2026 - 01:45
0 3
PNL atacă miniștrii PSD, înainte de votul decisiv pentru Guvernul propus de Luca Niculescu: „România merită mai mult. Trebuie să fie ultimul guvern în care PSD impune mediocritatea”

Parlamentarii dau votul decisiv pentru Guvernul propus de Luca Niculescu. PNL a atacat miniștrii PSD, iar europarlamentarul Siegfried Mureșan a criticat pregătirea acestora, după audierile în urma cărora toți candidații au primit avize favorabile.


CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:


UPDATE: 15:46: „Vă mulțumesc pentru că am redescoperit vitalitatea dezbaterilor din Parlament. Asta este democrația. Așa sună democrația (...) În mine veți găsi întotdeauna un partener (...) Criticile, temerile, dezbaterile, sunt firești într-o democrație, dar nu răspundem la aceste replici prin alte replici, ci prin acțiune. Nu vă cer un cec în alb, ci să înțelegeți că România are nevoie de un Guvern”, a spus Luca Niculescu la finalul dezbaterilor din Parlament și cu câteva minute înainte de a începe votul decisiv.


UPDATE 15:30: „Guvernul interimar a luptat să țină România pe linia de plutire. Cei care au doborât Guvernul nu au reușit să ofere o soluție fiabilă. Cele patru desemnări, doar cea a lui Siegfried Mureșan a reflectat voința politică a partidelor. Celelalte au fost opțiunile Președintelui. Ne aflăm în fața unei decizii: continuăm criza politică sau o închidem? Când îl auzi pe Grindeanu, îți dai seama ce greu îți este să votezi. Dar cu ce preț pentru țară?.


PNL dă astăzi un vot de necesitate, pentru închiderea crizei politice.Nu suntem șantajați. Oamenii nu trebuie să sufere pentru iresponsabilitatea unor lideri politici. Guvernul trebuie să lucreze pentru un stat mai eficient, să țină cheltuielile sub control. PSD deja inventează o grea moștenire cu care să își acopere incapacitatea. Nu există nicio grea moștenire. Problemele structurale generate de PSD, că nu le puteam complica noi în cinci luni. Măcar de data asta faceți ce trebuie și fiți corecți.


Îi cunosc pe unii din membrii Guvernului pentru că au făcut parte și din Guvernul meu. La Muncă avem un ministru care a ținut la sertar Legea salarizării, nu a avut curajul să iasă cu ea. La Sănătate avem un ministru care nu a făcut nimic pentru a rezolva problemele structurale, care a amânat orice decizie. Înainte de a pleca, în loc să distribuie banii la UPU, a lăsat PNRR fără finanțare”, a transmis Ilie Bolojan în Parlament.


UPDATE 15:00: „Vă dau o primă veste bună. Guvernul Bolojan pleacă. Dar factura guvernării sale rămâne pe masa românilor, iar astăzi decidem dacă lăsăm țara blocată în criză și haosul de dreapta sau ne asumăm să o scoatem de acolo. România are nevoie de o schimbare de direcție. Nu vom administra eșecul Guvernului Bolojan și al dreptei, îl vom expune public din prima zi. Românii așteaptă explicații de la USR. Pentru jaful de la Mangalia, de la Sadu, de la Romaero, jaful cu contractele pe SAFE, contract cu contract, decizie cu decizie, leu cu leu. Românii au dreptul să știe. Vom pune oglinda transparenței în față. (...) Le urez condoleanțe tuturor catastrofelor USR care își vor pierde sinecure grase de la stat. Drum bun, dar aveți grijă, nu toți sunteți norocoși ca și Fritz.


Pentru PNL: „PSD a fost de multe ori un fel de cruce roșie. Uneori am acceptat compromisuri grele și v-am luat pe liste comune pentru a salva sigla istorică a partidului. Am construit împreună majorități atunci când am considerat că interesul țării o cere. Astăzi a venit momentul să întoarceți acest sprijin” „Votul de astăzi al dumneavoastră, dragi colegi liberali, vă responsabilizează în egală măsură ca noul guvern să reușească. Performanța Guvernului Bolojan a fost sintetizată perfect chiar de premierul demis. A spus că România riscă să intre în capacitate de plată și că e nevoie de un Guvern care să nu ducă România în colaps.


Acum trebuie să reconstruim o economie puternică, să reducem risipa și să începem reforma administrației publice. Asta vom face din prima zi. Domnule prim-ministru desemnat, să spuneți țării adevărul despre buget. Avem nevoie urgent de un audit al finanțelor publice, ca mai apoi să luăm măsuri.


Fiecare ministru trebuie să poată explica ce păstrează, ce schimbă și ce economisește. ANAF trebuie reevaluat după rezultate, inclusiv în combaterea marii evaziuni”, a transmis Sorin Grindeanu în Parlament!


Parlamentarii dau votul decisiv pentru Guvernul propus de Luca Niculescu, după ce toți miniștrii desemnați au trecut de audieri și au primit avize favorabile. Înaintea votului pentru învestire, mai mulți liberali au criticat PSD, iar europarlamentarul Siegfried Mureșan a pus la îndoială pregătirea candidaților susținuți de social-democrați.














Citește și: Ioana Dogioiu şi-a dat demisia din funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului: "A fost o onoare. Mulțumesc, domnule prim-ministru Ilie Bolojan!"


Parlamentarii dau votul decisiv pentru Guvernul propus de Luca Niculescu


Audierile parlamentarilor pentru miniștrii propuși în Executivul condus de Luca Niculescu au început de la ora 9:00, după o zi în care candidații primiseră avize favorabile unul după altul. Pe lista celor care mai trebuiau să treacă prin această etapă se aflau cinci persoane: Radu Marinescu, propus la Justiție, Alexandru Ghigiu, pentru Investiții și Proiecte Europene, Florin Manole, pentru Muncă, Alexandru Rogobete, pentru Sănătate, și Dan Neculăescu, candidat independent pentru Afaceri Externe.


După încheierea audierilor, atenția s-a îndreptat către votul pentru învestirea noului Guvern. Ședința comună a deputaților și senatorilor este programată să înceapă la ora 14:00, moment în care va fi luată decizia privind instalarea echipei propuse de Luca Niculescu.


Citește și: Ilie Bolojan a făcut bilanțul mandatului de premier: „Am preluat o țară cu spatele la zid. Nu am ascuns nimic românilor, nu am modificat cifre și am refuzat să fac promisiuni fără acoperire”


Siegfried Mureșan a criticat candidații PSD pentru funcțiile de miniștri


În ciuda faptului că aleșii PNL erau așteptați să susțină prin vot noul Executiv, mai mulți reprezentanți ai liberalilor au continuat să lanseze critici la adresa PSD. Printre aceștia s-a numărat și europarlamentarul Siegfried Mureșan, fost candidat la funcția de premier, care a pus la îndoială pregătirea miniștrilor susținuți de social-democrați.


Politicianul a făcut referire la prestațiile lui Ștefan Radu Oprea, propus pentru Ministerul Apărării, și Florin Barbu, nominalizat pentru Agricultură, în timpul audierilor desfășurate în ziua precedentă. În opinia sa, răspunsurile oferite de cei doi au ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea lor de a reprezenta România în cadrul întâlnirilor Consiliului Uniunii Europene.


„Acești miniștri vor reprezenta România la reuniunile Consiliului Uniunii Europene. Din păcate, mă aștept ca rezultatele lor în apărarea intereselor României la nivel european să fie foarte slabe. Din fericire, România are mulți funcționari europeni, diplomați de carieră și europarlamentari competenți, care vor continua să apere interesele țării noastre în Europa, pentru a compensa slaba pregătire a acestor miniștri.


România merită mai mult decât acest Guvern impus de PSD (...) Acesta trebuie să fie ultimul guvern în care PSD impune mediocritatea, nu competența, drept criteriu pentru reprezentarea României la nivel ministerial în Europa”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook. 


URMĂREȘTE ȘI ACEST VIDEO VIVA!:


Alexandru Rogobete a primit aviz favorabil pentru Ministerul Sănătății


Ultima audiere de pe listă a fost cea a lui Alexandru Rogobete, nominalizat pentru conducerea Ministerului Sănătății. Acesta a primit aviz favorabil din partea parlamentarilor, iar odată cu încheierea audierii sale, toți candidații propuși pentru Guvernul Luca Niculescu au trecut prin această etapă.


Următorul moment important este ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, programată pentru ora 14:00, când parlamentarii urmează să voteze învestirea noului Executiv.


Citește și: Fiica Cristinei Cioran, internată de urgență la Terapie Intensivă cu pneumonie. Ema a leșinat la spital: „N-a mai putut să respire. A fost groaznic!”


Ce face AUR în timpul votului decisiv pentru Guvernul propus de Luca Niculescu


Dan Dungaciu, unul dintre reprezentanții AUR, a explicat într-o intervenție la Digi24 cum urma să procedeze partidul în ziua votului pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. Acesta a precizat că parlamentarii formațiunii nu aveau să ia parte nici la audierile din comisii, nici la votul din Parlament, urmând să se retragă.


„Am spus-o de la început. AUR nu participă la comisii, nu participă la vot, se va retrage. Nu e dansul nostru (...) Ei sunt în sala de dans, dansează unii cu alții, se schimbă puțin perechile între ei, noi nu suntem nici măcar pe ringul de dans, stăm undeva în jurul sălii, ne uităm la ei și constatăm că deocamdată nu e momentul nostru istoric, ei dansează, ei fac coaliții, s-au certat cei mai mititei, mai obrăznicuți (...) E dansul lor, nu e dansul nostru”, a precizat politicianul.



Dan Dungaciu a răspuns și acuzațiilor venite din partea USR, după ce reprezentanții formațiunii au susținut că absența parlamentarilor AUR de la audierile miniștrilor ar fi ajutat PSD. Reprezentantul AUR a respins această interpretare și a negat existența unor înțelegeri cu PSD, USR, PNL sau UDMR. Acesta a adăugat că partidul său putea colabora cu alte formațiuni în cazul unei moțiuni de cenzură, însă a respins ideea că absența AUR de la comisii ar fi fost motivul pentru care Guvernul ar fi trecut de votul de învestire.


„Mă simt jenat să răspund la această întrebare. Ei dansează, nu avem nicio înțelegere cu PSD, USR, PNL, UDMR. Putem avea înțelegeri politice pentru moțiune de cenzură. Acest Guvern nu trece pentru că a lipsit AUR de la comisii”, a mai adăugat el.


Sursa foto: Facebook


Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User