Viceprim-ministra Oana Gheorghiu a prezentat duminică trecutul companiei de stat Petrotrans SA, care la un moment dat deținea 1.800 de kilometri de conducte subterane pentru transportul produselor petroliere și care nu a fost niciodată listată la bursă. Oana Gheorghiu arată că societatea a fost devalizată, conductele furate, s-au înregistrat nenumărate cazuri de furt de combustibili, cu prejudicii de zeci de milioane de euro, iar acum statul plătește în continuare taxe anuale proprietarilor de terenuri pe sub care treceau conductele Petrotrans.