Nicușor Dan a promulgat legea ANI, iar Dominic Fritz va pierde mandatul de primar al Timișoarei: „Integritatea este un subiect mult prea important pentru societate”
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri după-amaiză, că a promulgat Legea integrităţii, cu "amendamentul Fritz", votată miercuri în plenul Senatului, cu 106 de voturi "pentru" şi 19 contra, în urma deciziei Curţii Constituţionale, păstrând forma adoptată în ziua precedentă de Camera Deputaţilor., legea fiind şi jalon în PNRR.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, iar Dominic Fritz va pierde mandatul de primar al Timișoarei. Legea ANI a fost votată, miercuri, în plenul Senatului, cu 106 de voturi „pentru" şi 19 contra, în forma adoptată de Camera Deputaţilor în ziua precedentă. USR a votat împotrivă, la fel ca şi la Camera Deputaţilor.














Nicușor Dan a promulgat legea ANI
Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea ANI, cu „amendamentul Fritz”, astfel că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, își va pierde mandatul în termen de 30 de zile. Legea a fost votată miercuri, 26 august, cu 106 voturi „pentru” și 19 voturi „împotrivă”, după un parcurs legislativ extrem de disputat.
„Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamentul României. Îmi mențin în continuare argumentele din sesizarea de neconstituționalitate pe care am înaintat-o Curții Constituționale.
Într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR din cauza neadoptării acestei legi și ar fi existat timpul necesar pentru dezbatere, aș fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare.
Nu ne permitem să nu accesăm aceste fonduri și nici nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României în plan extern.
Cer Parlamentului ca, în sesiunea de toamnă, să reia și să aprofundeze discuțiile asupra acestei legi. Integritatea este un subiect mult prea important pentru societate și trebuie transpus într-o lege aflată dincolo de orice suspiciuni și interpretări”, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan.
Citește și: Nicușor Dan îi ia apărarea șefului SPP, după ce s-a spus că a fost ofițer în Securitatea lui Ceaușescu: "Domnul Pahonțu, când a fost numit acum 21 de ani, CSAT a făcut o verificare dacă a făcut sau nu poliție politică"
Dominic Fritz mai este primar al Timișoarei doar 30 de zile
Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a decis că amendamentul care îl vizează pe primarul Timişoarei, liderul USR Dominic Fritz, privind încetarea mandatului în 30 de zile, în caz de incompatibilitate şi conflict de interese, este constituţional.
Controversatul „amendament Fritz”, depus de PSD la Legea ANI, stabileşte că aleşii aflaţi în funcţie, pentru care s-a constatat definitiv incompatibilitatea sau conflictul de interese anterior noii legi, îşi pierd mandatul în termen de 30 de zile.
Două dintre cele mai mari grupuri politice din Parlamentul European, PPE și Renew Europe, i-au cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să nu aprobe plata a 770 de milioane de euro către România dacă noua lege privind integritatea nu este modificată.
Citește și: Dominic Fritz, despre relația cu PNL și votul pentru legea ANI: „A fost o greșeală!”. Ce spune despre demisia de la Primăria Timișoara
Ce prevede Legea integrității
Art. X. – (1) Persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Persoanelor față de care se constată în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese după intrarea în vigoare a prezentei legi, le încetează funcția, demnitatea publică ori mandatul la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, după caz. 30 (3) Persoanele care prin aplicarea prevederilor prezentei legi devin incompatibile sunt obligate să renunțe la una dintre funcțiile sau calitățile incompatibile în cel mult 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)