Mirabela Grădinaru, schimbare de stil vestimentar. A renunțat la rochiile vaporoase și colorate și a adoptat ținute sobre, în culori neutre / Cum s-a îmbrăcat la ultimele evenimente de la Cotroceni
Mirabela Grădinaru are o activitate tot mai vizibilă la Cotroceni, unde participă constant la evenimente și întâlniri oficiale. Dincolo de prezențele sale publice, partenera lui Nicușor Dan este atent urmărită și din perspectiva aparițiilor vestimentare. După o perioadă în care a ales ținute mai colorate și mai îndrăznețe, pare că a revenit la un stil simplu, elegant și discret.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Încă de când Nicușor Dan a preluat mandatul de președinte, Mirabela Grădinaru i-a fost alături la numeroase momente importante și a participat la întâlnirile oficiale de la Cotroceni. Prezența ei a devenit astfel tot mai familiară în spațiul public, iar Prima Doamnă nu a ales să stea departe de lumina reflectoarelor, ci și-a asumat un rol vizibil în viața publică.
















Citește și: Ce spune Traian Băsescu despre partenera lui Nicușor Dan: „S-ar putea să avem o candidată la prezidențiale, pe doamna Mirabela Grădinaru. A învăţat mersul pe covoare prin toate capitalele”
Mirabela Grădinaru, schimbare de stil vestimentar
În perioada verii, Mirabela Grădinaru a mizat mai mult pe culori vibrante, fiind surprinsă în ținute în nuanțe de albastru, verde sau kaki. În ultima perioadă, însă, partenera președintelui pare să fi revenit la stilul simplu și elegant care o caracterizează, iar una dintre aparițiile recente de la Cotroceni este un bun exemplu.
Recent, la Palatul Cotroceni a avut loc o întâlnire cu reprezentanții American Councils for International Education. Discuțiile au vizat mai multe teme importante pentru tineri, de la educație și oportunități de dezvoltare până la sănătate și prevenirea adicțiilor.
Pentru această ocazie, Mirabela Grădinaru a ales o rochie într-o nuanță caldă de crem-ivoire, cu o croială simplă și ușor cambrată. Ținuta s-a remarcat prin eleganța discretă și a fost diferită de aparițiile mai colorate din timpul verii. Rochia avea câțiva nasturi delicați în partea din spate, părul a fost aranjat într-un coc, iar ținuta a fost completată cu pantofi cu toc în aceeași nuanță.
La ce eveniment a mai participat Prima Doamnă
Cu o zi înainte, Mirabela Grădinaru a participat la deschiderea Conferinței Naționale de ORL Pediatrie, un eveniment dedicat dezvoltării și promovării practicii medicale în domeniul sănătății copiilor. Cu această ocazie, soția președintelui a vorbit despre importanța medicilor care lucrează cu cei mici și despre rolul pe care îl au în sprijinirea familiilor.
Pentru eveniment, Mirabela Grădinaru a ales tot o ținută elegantă, purtând o rochie într-o nuanță deschisă. Apariția a păstrat linia simplă și discretă pe care a adoptat-o și la întâlnirea de la Cotroceni, cu o zi mai târziu.
În discursul său, Mirabela Grădinaru a subliniat că activitatea medicilor nu se rezumă la diagnostic și tratament, ci presupune și comunicare, prevenție și sprijin pentru părinți. „Nu înseamnă doar diagnostic și tratament. Înseamnă să explici. Să liniștești. Să previi. Să îi ajuți pe părinți să înțeleagă”, a subliniat Mirabela Grădinaru.
Totodată, aceasta le-a transmis un mesaj de apreciere medicilor prezenți la eveniment, mulțumindu-le pentru munca depusă în sprijinul copiilor. „Vă mulțumesc pentru fiecare diagnostic pus la timp, pentru fiecare copil ajutat să audă mai bine, să vorbească mai bine, să învețe și să descopere lumea așa cum merită.”
Citește și: Cum s-au fotografiat Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan cu Donald Trump, la New York. Președintele a publicat abia acum imaginea: "O onoare!"

Citește și: Mihai Albu, despre relația dintre fiica lui, Mikaela, și soția sa: „Elena nu se impune în fața ei, așa cum nici eu nu mă impun în fața fiicei soției, care locuiește cu noi. Există niște limite”
Traian Băsescu, despre Mirabela Grădinaru
Traian Băsescu a lansat și un scenariu legat de viitorul politic al Mirabelei Grădinaru. Fostul președinte a spus că aceasta ar putea ajunge, în timp, să candideze pentru funcția de președinte al României, în condițiile în care are o prezență tot mai vizibilă la evenimentele oficiale alături de Nicușor Dan. Deocamdată, însă, Mirabela Grădinaru nu și-a anunțat intenția de a intra în politică.
„Nu spun o răutate, dar s-ar putea să avem o candidată, pe doamna Mirabela Grădinaru. Că văd că merge, a învăţat mersul pe covoare prin toate capitalele, dânsul merge doar însoţit, deci s-ar putea să se pregătească un candidat în felul acesta”, a spus Băsescu.
Sursa foto: Facebook
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)