Mihaela Rădulescu, realizare importantă în plin scandal cu familia lui Felix Baumgartner: „Mi-am sunat fiul. A fost un sentiment atât de frumos să știu că e mândru”

Mihaela Rădulescu, realizare importantă în plin scandal cu familia lui Felix Baumgartner: „Mi-am sunat fiul. A fost un sentiment atât de frumos să știu că e mândru”

În plin scandal legat de moștenirea lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu a bifat o reușită importantă. Într-un mesaj publicat online, vedeta a mărturisit că, dincolo de satisfacția personală, cea mai mare bucurie a fost faptul că și-a făcut fiul mândru.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI

Ultimul an a fost extrem de dificil pentru Mihaela Rădulescu. Vedeta a trecut prin pierderi dureroase, după moartea lui Felix Baumgartner, iubirea vieții ei, dar și a mamei sale. În mijlocul acestor momente grele, a fost nevoită să facă față și unui val de speculații legate de averea regretatului parașutist. Pentru a pune capăt zvonurilor, aceasta a ieșit public cu un mesaj ferm, în care a clarificat cănu s-a ales cu nimic.



















Citește și: Teo și Ilinca Vandici, reacție acidă după dezvăluirile făcute de Mihaela Rădulescu despre părinții lui Felix Baumgartner: "Pui bodyguard la ușă? Nu lași femeia să intre în propria ei casă, chiar dacă nu e pe numele ei în acte?"

Mihaela Rădulescu, realizare importantă în plin scandal legat de averea lui Felix Baumgartner


Într-un context atât de dificil, marcat de pierderi personale și presiune publică, Mihaela Rădulescu a reușit să bifeze o realizare importantă. Vedeta a ales să-și canalizeze energia către dezvoltare personală și educație, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Într-un mesaj publicat pe Instagram, aceasta a vorbit deschis despre noua etapă din viața sa și despre satisfacția de a-și face fiul mândru.

„Astăzi am terminat un program executiv de management la Universitatea din Monaco, mi-am luat diploma, mi-am sunat fiul și a fost un sentiment atât de frumos să știu că este mândru de mama lui. Așa că mă celebrez pe mine însămi, pentru că, în loc să-mi pierd mințile, am decis să-mi pun mintea la treabă - parte din resetarea totală a vieții mele”, a declarat Mihaela Rădulescu, pe Instagram.

Citește și: Mara Bănică sare în apărarea Mihaelei Rădulescu, după ce a fost acuzată că a vrut să profite de averea lui Felix Baumgartner: „Moartea nu a adus liniște. Lumea publică nu iartă liniștea”

Cum a făcut față durerii


Mihaela Rădulescu a vorbit deschis și sincer despre felul în care a reușit să facă față uneia dintre cele mai grele perioade din viața ei. Vedeta a recunoscut că durerea nu dispare ușor, însă a învățat să o ducă mai departe sprijinindu-se pe lucrurile care contează cu adevărat.

„Dacă cineva a trecut printr-un iad similar cu al meu, vreau să știe că acest lucru ajută. Familia, prietenii adevărați, străinii incredibil de buni care au lăsat aici atât de multe semne frumoase de iubire și sprijin, concentrarea pe muncă sau pe afacerea ta, învățarea a ceva nou, toate ajută. Dar cea mai importantă persoană care te poate ridica și îți poate arăta lumina... ești tu însuți”, a declarat Mihaela Rădulescu.

Citește și: Actrița Joy Harmon a murit la 87 de ani. Care a fost cauza decesului: „S-a luptat până la sfârșit”


Citește și: Nicușor Dan explică de ce nu a fost prezent la înmormântarea lui Mircea Lucescu: „Am fost impresionat de armonia pe care acest eveniment nefericit a stârnit-o în lumea fotbalului”

Mihaela Rădulescu, explicații privind averea lui Felix Baumgartner


Mihaela Rădulescu a simțit nevoia să lămurească public toate speculațiile legate de averea lui Felix Baumgartner, după luni întregi în care au circulat numeroase zvonuri. Vedeta a explicat că, nefiind căsătoriți, legea este foarte clară, iar întreaga avere a regretatului sportiv a revenit familiei acestuia.

Ea a subliniat că nu a cerut niciodată nimic și că nu s-a ales cu niciun bun material, în ciuda poveștilor apărute în spațiul public.

Sursa foto: Instagram