Marius Manole, detalii sensibile despre lupta cu depresia și cu viciile: „A venit chiar ca o salvare. Nu mai vedeam decât negru!”| Cum s-a vindecat

23 Jul 2026 - 00:25
0 3
Marius Manole, detalii sensibile despre lupta cu depresia și cu viciile: „A venit chiar ca o salvare. Nu mai vedeam decât negru!”| Cum s-a vindecat

Actorul Marius Manole, unul dintre cele mai respectate și active nume de pe scena teatrului românesc, a vorbit deschis despre episoadele severe de depresie cu care s-a confruntat de-a lungul carierei. Dincolo de aplauzele publicului și de o energie aparent inepuizabilă, artistul a ascuns perioade de o vulnerabilitate extremă, în care epuizarea fizică și psihică l-au adus în pragul colapsului.


CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI


Prin asumarea publică a acestei lupte, Marius Manole se alătură vocilor care încearcă să dărâme tabuurile legate de depresie în România, transmițând un mesaj puternic: chiar și în cele mai întunecate momente, există întotdeauna o cale de ieșire dacă ceri ajutor la timp.














Marius Manole a dus o luptă grea cu depresia


Pentru Marius Manole, depresia nu a fost doar o stare de tristețe trecătoare, ci o realitate paralizantă, amplificată de un ritm de viață infernal, cu nopți pierdute și zeci de spectacole jucate lunar fără pauză.


Actorul a mărturisit că au existat momente în care epuizarea devenise atât de profundă încât perspectivele sale se prăbușiseră complet.


Actorul povestește că ajunsese să vadă „totul în negru”, deși, aparent, nu îi lipsea nimic. „Depresia la bază este o lipsă de substanțe. Chiar este. Are o explicație chimică. Am avut curajul să merg la doctor și să spun că nu mă simt bine. Am luat tratament un an și jumătate și m-a scos din perioada aceea neagră”, a declarat actorul în podcastul „Mind the Gap”, realizat de Alessandra Stoicescu pentru Observator.


Stigmatul din jurul sănătății mintale l-a făcut, inițial, să ignore semnele de alarmă transmise de corp și de minte. În branșa artistică, presiunea de a fi mereu la înălțime și teama de a refuza proiecte pot transforma oboseala cronică într-un declanșator major al tulburărilor emoționale.


Citește și: Marius Manole, mesaj pentru PSD, înainte de votul moțiunii împotriva lui Ilie Bolojan: "Sunt în partid și oameni buni. Dărâmați linia întâi, îndrăzniți"


Cum a reușit Marius Manole să se vindece de depresie


Vindecarea nu a venit peste noapte, ci printr-un proces asumat de introspecție și acceptare. Marius Manole a subliniat în repetate rânduri importanța câtorva piloni esențiali care l-au ajutat să își recupereze echilibrul.


Primul pas fundamental a fost recunoașterea faptului că vulnerabilitatea nu este o slăbiciune. Discuțiile cu specialiștii și terapia au oferit instrumentele necesare pentru a înțelege sursa blocajelor emoționale.


Actorul a învățat să spună „nu”. Reducerea ritmului de lucru și prioritizarea somnului au fost vitale pentru refacerea sistemului nervos.


"Sunt foarte bine. A fost, a trecut. E și normal să fie. A fost și normal după atâta ani de muncă și de efort. A venit ca o… chiar a venit ca o… o salvare la mine pentru că mi-a și ridicat niște semne de întrebare.


Am și văzut cum e să fii foarte jos. Pentru că, până atunci, am senzația că sunt jos. Nu. Se poate, cred că, și mai jos decât am fost eu. Nu doresc nimănui. Și mi-am dat seama că, de fapt, e… mă rog, depresia la bază este o lipsă de substanțe.


Chiar este. Adică, nu e o glumă. Are o explicație chimică. Drept pentru care eu am avut curajul să mă duc la medic și să zic, domnul doctor, eu nu mă simt bine. Eu nu mai văd negru. Văd negru și îmi lipsește ceva. Și nu făcea față...


Întrebările, ce-ți lipsește? Ești bine? Ești sănătos? Ai toate motivele să fii fericit? Ai unde să dormi? Nu. Asta nu mai făcea. Și atunci am mers la doctor cu pastile. Și am trecut cu pastile un an jumătate, cred că am luat", a povestit Marius Manole în interviul acordat Alessandrei Stoicescu.


"M-a scos din toată perioada aia neagră. Acum era problema asta că mă simțeam atât de bine la pastilele ălea că nu mai voiam să renunț. Și mi-a zis doctorul, mai hai să le scoatem ușor. Adică nu e… Lasă că o să fie bine și fără. Și într-adevăr a fost bine și fără", a completat actorul.


Citește și: Ce apreciază Marius Manole cel mai mult la Tudor Chirilă și ce i-a unit: ”Amândoi am luptat împreună pe metereze, în Piața Victoriei, când erau nebunii și nenorociri în politică” / EXCLUSIV


Ce spune Marius Manole despre lupta cu viciile


Pe lângă epuizarea fizică, un alt capitol greu în gestionarea echilibrului emoțional a fost reprezentat de vicii. Marius Manole a recunoscut cu o sinceritate dezarmantă că trecutul său a fost marcat de excese legate de alcool și tutun, mecanisme la care mulți artiști apelează, adesea inconștient, pentru a face față presiunii psihice.


Singurul viciu care mi-a mai rămas, fumatul, cu care mă lupt și sunt undeva la 5 ţigări pe zi, deci nu exagerez. În rest nu mai am niciun viciu. Viciile pe care le am nu se pot practica. Oricum. Deci nu le am, că nu le pot practica. Așa că, la revedere. Mi-a rămas un singur viciu, dar e foarte frumoasă viața fără vicii. Zău e frumoasă. Că eu am fost un om vicios, adică trebuie să recunoaștem că…


Dar am și înțeles de unde vin. Că de-aia am și reușit să nu… să las totul. Că uite, ai să râzi, dar eu fac doctoratul. Eu mă amuz foarte tare. Adică am ajuns la Paris într-o cameră, am fost cazat într-o cameră care era cât o debara. Nu aveam unde să-mi pun bagajul. Nu aveam unde, efectiv, l-am pus pe pat, la capul patului pentru că nu aveam loc. Și am râs, exact cum râzi tu acum și a fost o vacanță foarte frumoasă", a dezvăluit Marius Manole.


Citește și: Marius Manole, apel pentru salvarea Educației: "Suntem în situația asta pentru că ne-am bătut joc. Am lăsat să ne conducă oameni care nu au terminat liceul"


"Când cobori de pe scenă și revii la viața ta normală, e o perioadă foarte stranie"


O altă vulnerabilitate majoră resimțită de Marius Manole este direct legată de specificul meseriei de actor – momentul de după stingerea reflectoarelor.


Coborârea de pe scenă și trecerea brutală înapoi la realitate reprezintă un șoc psihologic resimțit de mulți artiști, dar care rămâne adesea un subiect tabu în perioada de formare profesională.


"În facultate nu ți se spune lucrul ăsta, nimeni nu-ți spune asta, mult mai târziu am înțeles că acea perioadă întregă, atunci când cobori de pe scenă și revii la viața ta normală, e o perioadă foarte stranie pentru toţi și foarte ciudată. Dar cred că și pentru oameni de televiziune.


Când intri într-un live, când ești într-o emisiune importantă, când prinde adrenalină, exact. Și dintr-o dată unde ești acolo high-ul ăla, ca și cum ai fi drogat aproape de emoțiile, de public, de cameră, de invitat, de tot ce trebuie să faci, presiune, cobori undeva unde nu te mai bagă nimeni în seama, unde nu mai ai nimic.



Și momentul ăla e un mare gol. Se întâmplă să fie o cădere foarte bruscă, de la cum e depresia după, am înțeles că așa e, după drog. Că așa ești o zi, așa, și după care a doua zi ești în depresie. Cred că așa e și căderea după supraexpunerea asta pe care noi o avem. Și atunci, actorii apelează la diferite adjuvante ca să treacă peste acest gol, să umple golul ăsta. Fie că e alcool, fie că sunt droguri, fie că sunt sex sau ce Dumnezeu mai fac", a declarat Marius Manole în discuția cu Sandra Stoicescu.


Întrebat dacă a avut de trecut o mare cumpănă, actorul a răspuns:


"Aia a fost. Depresia și pandemia. Depresia și pandemia. Pandemia, de fapt, a fost un punct. Nouă în pandemie, ca să înțelegi, noi n-am mai avut meserie. Noi n-am avut meserie. Mi s-a luat și ne-au zis stați acasă. Bun, și atunci, că uite, orice actor care joacă mult se definește Marius Manole - actor.


În momentul ăla nu mai eram decât Marius Manole. Care nu însemna mare lucru. Care nu, adică la care nu puteam să descopăr cine știe ce mari talente și veleități. În afară că știa să fac o ciorbă de perișoare. Știu să fac orice de mâncare. Nici nu mi se pare atât. Mi se pare cel mai simplu lucru de pe lume. Dar mă rog."


Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User