Leonard Miron lucrează pentru guvernul din Marea Britanie și a fost nevoit să-și schimbe numele: „Departamentul de securitate de la Ministerul Justiției a verificat prezența mea online”
După ani întregi petrecuți pe mare în croaziere și nenumărate călătorii în jurul lumii, fostul prezentator TV Leonard Miron a făcut o schimbare radicală în viața sa profesională. Acesta s-a mutat în Marea Britanie și a intrat în serviciul public, ocupând o funcție importantă în cadrul sistemului de stat britanic.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Pentru noua sa identitate profesională, fostul om de televiziune a ales numele de familie Petrescu, numele de domnișoară al mamei sale, folosit pe ecuson și în e-mailul de serviciu. Deși domeniul actual este complet diferit față de cariera sa anterioară, Leonard Miron declară că este foarte încântat de noul său drum profesional.









Leonard Miron lucrează pentru familia regală a Marii Britanii
Leonard Miron a dezvăluit că, în prezent, lucrează ca ofițer de probațiune în cadrul Serviciului Penitenciar și de Probațiune, o agenție executivă subordonată Ministerului Justiției din Regatul Unit.
Activitatea sa zilnică implică lucrul direct cu deținuții din Marea Britanie, printre care a întâlnit și cetățeni români.
Cu umor, el a povestit despre o întâlnire cu un deținut român condamnat pentru o fraudă bancară, care i-a spus că seamănă foarte bine cu o fostă vedetă de televiziune din România, fără să-și dea seama că vorbește chiar cu el.
”Unul dintre cei cu care lucrez. A fost o fraudă, în care a fost implicat fără să știe ce face, cineva l-a folosit în mutarea unor bani prin intermediul contului său bancar. Mi-a zis: "Dumneavoastră semănați foarte bine cu cineva care a lucrat în televiziunea română, dar era bătrân și cred că a murit"”, a declarat Leonard Miron, la Spynews TV Live.
Citește și: A început anul cu o petrecere de pomină și un job nou! Leonard Miron s-a angajat la Ministerul Justiției, în Marea Britanie: ”Sunt cam speriat de importanța locului de muncă pe care l-am obținut neașteptat / EXCLUSIV
De ce a fost nevoit să își schimbe numele pe ecuson
Fiind o persoană publică și având o prezență online considerabilă din perioada în care activa în televiziune, Leonard Miron a primit o recomandare fermă din partea departamentului de securitate.
Citește și: Cum a reacționat Marina Almășan după ce Leonard Miron i-a cerut scuze că a jignit-o cu ani în urmă: ”Eu îl prețuiam foarte mult, țineam la el și deodată… pleosc! Mă lovește public cu niște prostii, de nu m-am așteptat”/ EXCLUSIV
Pentru a se evita identificarea sa facilă pe internet de către persoanele cu care lucrează, s-a decis schimbarea numelui său pe ecusonul de muncă și în adresa oficială de e-mail.
„La un moment dat, după ce am început să lucrez, am avut o discuție cu șefa mea și mi-a zis: departamentul de securitate de la Ministerul Justiției a verificat prezența ta online.

Ei nu vor să mă oprească să am această viață online, dar pentru siguranța mea poate că ar fi bine să ne gândim la o soluție ca în momentul în care eu am numele pe ecuson, să nu fie ușor să te duci pe Google să mă găsești.
Citește și: Ce petrecere de pomină dă Leonard Miron de ziua lui de naștere și ce surprize l-au așteptat pe croaziera unde a fost cu iubitul lui: ”Mi-au lansat o invitație ciudată, aceea de a superviza curățenia de pe vas”/ EXCLUSIV
Așa s-a găsit soluția să îmi schimb numele de familie. Eu în adresa mea de e-mail și pe ecuson am un alt nume de familie, Petrescu”, a explicat Leonard Miron.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)