La mulți ani, Târgoviște! Mesajul primarului Daniel Cristian Stan la Ședința festivă a Consiliului Local Municipal
Comunitatea târgovișteană a fost în centrul Ședinței festive a Consiliului Local Municipal, organizată în cadrul Zilelor Cetății. Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj de recunoștință pentru toți cei care au contribuit la transformarea orașului în ultimii 10 ani.
„La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni!”, a transmis edilul, care a vorbit despre legătura dintre oraș și oamenii săi, dar și despre forța comunității de a construi împreună.
Primarul a subliniat că dezvoltarea Târgoviștei, atragerea fondurilor europene și imaginea tot mai bună a municipiului se datorează, în primul rând, oamenilor.
„Tot ce vedem în jurul nostru și transformarea din ultimii 10 ani a Târgoviștei se datorează, în primul rând, oamenilor de aici. Fără energia, încrederea, efortul și spiritul lor critic, nu am fi fost mai performanți”, a declarat Daniel Cristian Stan.
Edilul a vorbit despre colaborarea dintre administrație, cetățeni, investitori și partenerii instituționali, o echipă despre care spune că a demonstrat că poate produce rezultate.
Zilele Cetății au fost, în viziunea primarului, și un moment de recunoștință și bucurie împărtășită cu târgoviștenii.
„De construit, construim împreună, e firesc să și sărbătorim împreună. Sunt cel mai norocos primar să vă am alături și vă mulțumesc dincolo de cuvinte!”, a transmis Daniel Cristian Stan.
Un mesaj simplu, dar puternic, într-o zi dedicată orașului, istoriei sale și, mai ales, oamenilor care îi dau viață: La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni!
L.S

Articolul La mulți ani, Târgoviște! Mesajul primarului Daniel Cristian Stan la Ședința festivă a Consiliului Local Municipal apare prima dată în DambovitaNews.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)