Ilie Bolojan, după ședința din partid, în plină criză politică: „Decizia PNL e să nu mai facă o Coaliție cu PSD”. Ce spune despre relația cu Sorin Grindeanu
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, după o ședință de aproape patru ore cu liderii PNL, că liberalii nu vor mai face o Coaliție cu PSD, după ce i-a fost retras sprijinul politic. De asemenea, liberalii au decis să respingă ultimatumul PSD spunând „că nu există niciun motiv pentru ca prim ministrul să plece din funcție.”
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI
Vezi și acest video VIVA:
Liderii PNL au adoptat, marți, în unanimitate, o rezoluție în care amenință PSD că dacă „va trece de la declarații la declanșarea efectivă a unei crize politice”, Partidul Național Liberal „nu va mai face parte dintr-o Coaliție” cu PSD.








Ilie Bolojan și PNL au decis să nu mai facă o Coaliție cu PSD
La finalul ședinței PNL de marți, Ilie Bolojan a făcut un apel la parlamentarii tuturor formațiunilor pentru a susține măsurile pe care Guvernul le va adopta în perioada următoare ca să nu rateze jaloanele din PNRR.
„S-a votat o rezoluție care întărește ceea ce am declarat aseară: mandatul pentru conducerea PNL și pentru mine, ca prim-ministru, de a asigura stabilitatea guvernamentală în fața crizei generate de iresponsabilitatea PSD și de a asigura majoritatea parlamentară pentru susținerea guvernului.
Vom iniția discuții cu grupurile politice care susțin actualul guvern în zilele următoare, astăzi și mâine: grupurile USR, UDMR și grupul minorităților. În așa fel încât să clarificăm în ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar. Responsabilitatea este una imensă, având în vedere provocările.
Una dintre cele mai importante probleme este legată de investițiile în autostrăzi, școli, spitale și reabilitarea blocurilor. Acestea sunt finanțate din PNRR. Pentru a absorbi acești bani până la finalul lunii august, este nevoie de sprijin parlamentar pentru a vota legislația necesară îndeplinirii jaloanelor.
Vom propune un moratoriu parlamentar, astfel încât, indiferent de culoarea politică, România să nu piardă aceste sume”, a declarat Bolojan.
Citește și: Ilie Bolojan, primele declarații după ce PSD i-a retras sprijinul politic: "O decizie iresponsabilă. În continuare, îmi voi exercita mandatul de premier". Liderii PNL au decis, în unanimitate, să îl susțină
„Din punct de vedere politic, am adoptat în urmă cu o săptămână o rezoluție prin care am făcut apel la rațiune către PSD pentru a menține stabilitatea guvernamentală și am avertizat atunci că, dacă se va declanșa o criză, PNL nu va mai fi în coaliție cu PSD. Decizia a fost revalidată astăzi. În condițiile în care avem această criză în desfășurare, decizia PNL este de a nu mai face o coaliție cu PSD”, a mai anunțat premierul.
Citeste si: Sorin Grindeanu exclude alianța cu AUR: „PSD nu își dorește să facă o majoritate cu partide, să spunem, anti-europene”/ Declarații despre Nicușor Dan
De ce nu își dă Ilie Bolojan demisia
Întrebat de ce "ține cu dinții de funcție", deși spunea că nu va face acest lucru, Ilie Bolojan a răspuns:
"Nu am spus niciodată că voi demisiona imediat. Premisa dvs. e greșită. Spun răspicat că, dacă ar exista niște disponibilități financiare mari ale guvernului care ne-ar permite să facem lucruri importante, n-aș avea nicio problemă să mă dau la o parte.
Dacă PSD ar fi avut niște propuneri deosebite, cu finanțare, nu aș fi avut probleme să plec. Dar când știu că ceea ce se face e doar generator de circ, este o responsabilitate să continuăm să stabilizăm lucrurile, ca să nu ne mai întoarcem la apucăturile vechi", a declarat Ilie Bolojan la Antena 3 CNN.
Întrebat ce ar face dacă Nicușor Dan îi cere să facă un pas în spate, Ilie Bolojan a răspuns:
"Dacă ar exista posibilități financiare să rezolvi problemele, dacă PSD ar fi propus soluții bune - dar nu a făcut-o niciodată - nu ar fi o problemă. Dar nu suntem în această situație".
Ilie Bolojan, despre negocierile cu AUR
Întrebat dacă PNL va discuta și cu reprezentanții AUR în perioada următoare pentru a susține un Guvern minoritar, Bolojan a transmis:
„Nu am inițiat nicio discuție în acest sens. Mandatul de negociere este să discutăm cu partidele care fac parte în prezent din coaliție: USR, UDMR și grupul minorităților. Consider însă că moratoriul pentru accesarea fondurilor europene și pentru finalizarea investițiilor pentru țară trebuie discutat cu toate grupurile parlamentare, în condițiile actuale de instabilitate politică”.
În privința unei moțiuni de cenzură, premier a precizat:
„Vom vedea ce se va întâmpla în perioada următoare și, în funcție de evoluția politică din zilele următoare, vom lua decizii privind eventuale discuții cu un grup parlamentar sau altul.
PSD a încercat, în toată această perioadă, să mintă, fugind de răspundere și susținând că nu a participat la decizii, încercând să arunce responsabilitatea pe un vinovat, pentru a nu-și asuma deciziile pe care le-am luat împreună.
România a ajuns în această situație din cauza guvernărilor anterioare, din care PSD și PNL au făcut parte. Aceasta este realitatea”, a mai declarat Bolojan.
„Am căutat să am o relație de respect cu toți liderii politici, cu toți parlamentarii, secretarii de stat și miniștrii. Este o bază a bunei înțelegeri, dar trebuie respectat cuvântul și asumată răspunderea”, a mai spus premierul despre relația cu Sorin Grindeanu.

QWER

