Handbalistele Junioare 2, meciuri foarte bune la FunSports Cup
Handbalistele Junioare 2 de la CSM UNIREA Slobozia au obținut două victorii în trei meciuri disputate în turneul de la Brașov.
Handbalistele Junioare 2 de la Clubul Sportiv Municipal UNIREA Slobozia participă în perioada 25 – 29 august la cel mai puternic turneu de handbal destinat echipelor de juniori din România.
Fetele pregătite de ambițioasa antrenoare Mădălina Predoi și-au propus să joace la cel mai bun nivel și să demonstreze astfel plusul de valoare ce se adaugă sezon după sezon dar și rezultatele notabile de la edițiile precedente de la FunSports Cup.
Debut cu victorie a fetelor de la CSM UNIREA Slobozia
Handbalistele Junioare 2 au debutat cu o victorie pe cât de muncită, pe atât de meritată, obținută chiar în fața puternicei echipe a gazdelor, Corona Brașov.
Gazdele turneului au intrat la odihnă cu un avans de două goluri (scor 13 – 11) dar acest lucru le-a ambiționat pe tinerele jucătoare de la Slobozia să creadă că pot întoarce meciul în favoarea lor.
Și acest lucru s-a reușit în cel mai frumos mod posibil, cu golul victoriei semnat de Maria Ciupercă în ultima secundă, scor final 26 – 25.
Câteva ore mai târziu, CSM UNIREA Slobozia avea să întâlnească un adversar de calibru european, FTC Budapesta, formație ce a jucat în această vară în Final Four EHF Youth Club Trophy (Liga Campionilor U17).
Pentru handbalistele Junioare 2 au fost multe momente reușite, cu atacuri purtate inteligent și finalizate cu goluri frumoase însă diferența evidentă de valoare dintre cele două echipe s-a tradus în victoria clară a formației din Ungaria, scor 37 – 13.
Lucrurile bune din meciul cu FTC Budapesta au rămas în mintea tinerelor jucătoare de la Slobozia în meciul cu ACS Târgu Mureș, altă confruntare pe muchie de cuțit.
Avantajul de două goluri de la pauză (scor 13 – 11) pentru fetele Mădălinei Predoi a adus plusul de încredere necesar conturării unei noi victorii la FunSports Cup, scor 25 – 24, cu aportul decisiv al portăriței Sara Lazăr, apreciată de spectatorii prezenți la meci pentru intervențiile senzaționale.
Vineri, CSM UNIREA Slobozia va juca în turneul de la Brașov cu Kids Tâmpa Brașov. (FOTO: handbalmania.ro)
Articolul Handbalistele Junioare 2, meciuri foarte bune la FunSports Cup apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.
Care este reactia ta cu privire la acest articol?
Like
0
Dislike
0
Love
0
Funny
0
Wow
0
Sad
0
Angry
0
Comentarii (0)