Sorin Grindeanu a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că, din punctul său de vedere, la momentul actual, România și guvernul nu mai funcționează. Liderul social-democraților a afirmat că atunci „când te gândești să vinzi companiile de stat profitabile” înseamnă să furi „toată cămara”. Președintele PSD s-a referit la o declarație recentă a premierului Ilie Bolojan, care a spus că, după ce „a deschis cămara statului”, a descoperit „niște șobolani care rod proviziile” și interese deranjate de reforme. Ulterior, Grindeanu și-a reluat atacurile și l-a amenințat fățiș pe Bolojan cu pierderea fotoliului de prim-ministru.