Gabriela Cristea a vrut să divorțeze la doar o săptămână de la căsătoria cu Marcel Toader: „Am mai dat o șansă și am intrat în compromis. La un moment dat, nu am mai avut ieșire”
Astăzi, Gabriela Cristea formează o familie frumoasă alături de Tavi Clonda, cu două fetițe care completează tabloul de familie. Însă viața sentimentală a vedetei nu a fost întotdeauna atât de liniștită, iar Gabriela a vorbit recent despre momente dificile prin care a trecut în timpul mariajului cu Marcel Toader, primul ei soț.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI
VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:
Gabriela Cristea și Tavi Clonda trăiesc o căsnicie solidă și armonioasă, iar aparițiile lor publice arată o familie unită și plină de iubire. Cele două fiice ale cuplului sunt parte integrantă din viața lor și alături de ele au construit o rutină de familie echilibrată. Cu toate acestea, trecutul vedetei include și perioade tensionate și decizii complicate legate de relațiile sale.
Într-un recent podcast moderat de Ioana Ginghină, Gabriela Cristea a dezvăluit că experiențele ei amoroase nu au fost întotdeauna fericite și că prima ei căsnicie a fost marcată de momente de criză chiar de la început.
















Gabriela Cristea a vrut să divorțeze la doar o săptămână de la căsătoria cu Marcel Toader
Gabriela Cristea a fost căsătorită cu Marcel Toader între 2008 și 2013, un mariaj care s-a încheiat cu un divorț dificil și cu tensiuni mediatizate. Vedeta a recunoscut că, în primele zile după nuntă, s-a gândit să renunțe la mariaj, după ce partenerul său de viață și-a arătat adevărata față.
Mai exact, Gabriela Cristea a explicat că în nici șapte zile de la căsătorie a realizat că situația nu este ceea ce își imagina și, chiar dacă simțea că trebuie să plece, a decis să mai dea o șansă relației.
„Nu pot să spun că în prima parte a vieții mele am fost foarte norocoasă, sau nu mi-a scos Dumnezeu în cale pe cineva cu care să spun: mamă, mut munții din loc cu omul ăsta. (…) Când l-am întâlnit pe primul meu soț veneam după un moment în viață în care mi se părea că ori sunt eu prea nemulțumită, ori așa sunt bărbații și am zis că trebuie să găsesc pe cineva.
Primul meu soț, la început, s-a purtat impecabil. (…) Am hotărât foarte repede să mă căsătoresc cu el pentru că se purta ok cu mine, avea grijă de mine, până la căsătorie. Eu am vrut să divorțez după prima săptămână după ce ne-am căsătorit pentru că efectiv atunci și-a dat arama pe față.
Am mai dat o șansă și am intrat în compromis. La un moment dat, nu am mai avut ieșire. (…) S-a ajuns la ce s-a ajuns. Eu nu dau vina pe el 100%. Am avut partea mea de vină. (…) De ce am stat?!”, a declarat Gabriela Cristea, în cadrul podcast-ului moderat de Ioana Ginghină.
Când l-a remarcat Gabriela Cristea pe Tavi Clonda prima oară
Povestea lor a început pe platourile de filmare ale emisiunii „Te vreau lângă mine” de la Kanal D, unde ea era prezentatoare, iar el asigura momentele muzicale din emisiune. Gabriela Cristea a povestit că îl cunoștea pe Tavi Clonda din trupa Bandidos, îi urmărea activitatea, însă nu a ezitat și a recunoscut că a fost plăcut impresionată de el încă de la prima interacțiune. Ba mai mult, cu umorul specific, a dezvăluit că a fost dragoste la prima vedere și soțul ei a cucerit-o pe loc.
„Deci a fost el la un moment dat, când era în trupa Bandidos, invitat la Mihaela Rădulescu în emisiune și m-am uitat eu așa lung și am zis: „Mamă, ce mișto e ăsta!'. Văzusem videoclipul care se dădea pe PRO TV, era făcut de Media PRO. A făcut el un videoclip foarte mișto cu Bandidos: „Nu-mi dai scăpare' și îmi plăcea mult videoclipul. După aceea, când l-am văzut la Mihaela Rădulescu, am zis: „Ooo, bine! Băiatul ăsta are perspectivă.
Asta știam, că am salivat la un moment dat când l-am văzut la emisiunea Mihaelei Rădulescu. Știam că e cântăreț, dar nu mai știam ce se întâmplase cu Bandidos, că trupa a dispărut și cam atât', a spus Gabriela Cristea în cadrul podcast-ului „Acasă la Măruță'.
Pe 16 aprilie 2015, Gabriela și Tavi s-au căsătorit civil, iar căsătoria religioasă a avut loc în vara anului 2019, după 6 ani de relație. Între timp, famili lor s-a mărit, cei doi fiind părinții a două fetițe adorabile, Victoria (născută în 2017) și Iris (născută în 2019).

QWER

