Fetești: Apel pentru adoptarea unui câine de la adăpost

Fetești: Apel pentru adoptarea unui câine de la adăpost

Fetești: Municipalitatea îi roagă pe iubitorii de animale să adopte un câine dintre cei 80 aflați în pericol de eutanasiere.

Adăpostul de câini comunitari de la Fetești este la capacitate maximă și municipalitatea face un apel către iubitorii de animale să adopte.

Este singura soluție pentru a evita eutanasierea câinilor din adăpost, în condițiile în care pentru majoritatea dintre ei s-a depășit perioada legală de ședere, unele dintre animale fiind în adăpost din vara anului 2024.

Din cauza atingerii capacității maxime de cazare a câinilor acțiunile de capturare au fost suspendate temporar.

„Adopţia este gratuită şi reprezintă singura modalitate prin care aceşti câini pot fi salvaţi de la eutanasiere. Cei interesaţi se pot prezenta direct la adăpost sau pot suna la numărul de telefon 0343.401660.”, a transmis Primăria Municipiului Feteşti.

Articolul Fetești: Apel pentru adoptarea unui câine de la adăpost apare prima dată în InfoIalomita.ro - Știri actuale din județul Ialomița.