Diana Lupescu, mărturisiri dureroase după pierderea lui Mircea Diaconu: „S-a topit sub ochii mei. Parcă sunt amorțită. A trecut un an de la plecarea lui și n-am reușit să mă echilibrez” / EXCLUSIV

Într-un interviu emoționant pentru VIVA!, Diana Lupescu vorbește despre cei 44 de ani de căsnicie alături de Mircea Diaconu, dezvăluind ce i-a ținut uniți, cum au gestionat provocările din viața personală și viața publică a partenerului său, dar și cum traversează acum durerea pierderii celui care i-a fost alături o viață întreagă.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI

Povestea dumneavoastră de dragoste cu Mircea Diaconu a fost una dintre cele mai trainice din mediul artistic. Privind în urmă la acești 44 de ani de căsnicie, care credeți că a fost liantul care v-a ținut împreună?

Nu mai eram foarte tineri când ne-am căsătorit, eu aveam 26 de ani și Mircea 31. Eram fiecare pe picioarele noastre, cu o carieră în spate; evident că a lui Mircea era cu mult mai bogată și mai valoroasă ca a mea. Într-o căsnicie, e bine să fii un umăr de sprijin, și nu o cârjă ca să poți merge. Aveam aceleași aspirații, am crescut cu aceleași convingeri despre familie, viață… Fără prietenie și respect, iubirea nu durează.

Diana Lupescu, mărturisiri dureroase după pierderea lui Mircea Diaconu

Ați fost doi actori cu personalități puternice sub același acoperiș. Cum reușeați să lăsați orgoliile profesionale la ușa casei și să păstrați o viață de familie normală?

Mircea era mult mai ambițios și bătăios decât mine. A avut șansa unor întâlniri de excepție cu mari regizori și mari actori, în teatru și în film. Eu, pentru că aveam multă afecțiune de dat și de primit din partea familiei, mă bucuram să fac lecții cu copiii, să-i duc la patinaj, la pian, la înot, la engleză, la balet, cum făceam majoritatea părinților pe atunci. Când fetița mea avea 3 ani, doamna Sanda Manu, pe atunci vicepreședintă UNITER, mi-a oferit o bursă de studii teatrale la Londra. M-am bucurat enorm, dar mi-am dat seama că nu pot sta departe de fetița mea atâta timp, chiar dacă ar fi dus-o foarte bine la una dintre bunici. Uneori mă întreb cum ar fi fost destinul meu dacă plecam atunci?! M-am bucurat de fiecare clipă cu copiii mei, între care e o diferență de zece ani, chiar când a fost greu și complicat, cu probleme de sănătate.

Citește și: Diana Lupescu, adevărul despre retragerea din viața publică: "N-am vrut, dar m-am simțit dezamăgită și trădată de oameni pe care-i consideram prieteni și-am realizat cât de perfizi erau" / EXCLUSIV

Ați format un cuplu memorabil și pe ecran, în „Buletin de București”. Vă mai uitați uneori la filmele în care ați jucat împreună sau preferați să păstrați acele amintiri doar în suflet?

Nu prea am jucat în cuplu în roluri importante în filme, așa erau directivele, ni s-a transmis. Sunt filme în care joacă Mircea, pe diferite canale de televiziune, la intervale de câteva zile. Îl văd des și uneori îmi face bine, alteori mă deprimă. Îi simt acut lipsa.

"Cred că partea cu politica a fost cea mai dureroasă"

Mircea Diaconu a avut o traiectorie care a depășit granițele scenei, intrând în politică și în spațiul public foarte intens. Cât de greu v-a fost să gestionați expunerea lui și cum v-ați protejat echilibrul personal în perioadele de atacuri politice dure?

Cred că partea cu politica a fost cea mai dureroasă. A intrat în viața politică din civism, ținea la drepturile de cetățean. Era pasionat și încerca să-și pună notorietatea în sprijinul oamenilor, la început prin apariții TV sau în spații publice. Vorbea la obiect, concis, dacă era cazul avea și umor. A acceptat diverse funcții publice până când a fost ales senator liberal de Argeș. Atacurile împotriva lui au devenit exagerate și-l dureau pentru că erau nedrepte. Evident că și eu am intrat în malaxorul vorbelor împroșcate cu ură, chiar dacă n-aveam nici o legătură cu politica. Transformarea postului meu de actor cu categorie mare în post de regizor la început de carieră, cu diferență mare de salariu, în detrimentul meu, asta după ce-am luat licența în regie teatru, a dus la reclamații, discuții aprinse, până la proces. Nu era nimic ilegal sau greșit, evident că am câștigat procesul, dar am rămas cu un gust foarte amar. Oamenii generalizează. Toți care fac politică sunt puși pe căpătuială, sunt corupți sau coruptibili, fac abuz de putere, în general n-au intenții bune, se spune. Chiar dacă, în opinia unora, Mircea a greșit cumva, a avut intenții bune. Nu l-am susținut în campaniile pentru Senat sau Parlamentul European pentru că încercam să-l conving că în țara noastră climatul politic e bolnav. Îmi răspundea că, dacă oamenii de bună credință se retrag, cine va face politică? Dar au fost și mulți oameni care au crezut în el, l-au susținut și votat. În numele lui, le mulțumesc. Au fost multe momente de suflet de povestit din pelegrinările cu ARO galben prin țară, întâlniri cu oameni care țin la țara noastră.

Finele lui 2024 a marcat o despărțire dureroasă de omul care v-a fost partener o viață întreagă. Cum ați reușit să traversați aceste prime luni de absență și cine v-a fost cel mai aproape în toată această perioadă grea?

Îi mulțumesc domnului profesor Diculescu, de la Spitalul Fundeni, că i-a fost alături în ultima lună de viață. Mi-a fost și, încă, îmi este foarte greu. S-a topit sub ochii mei. Parcă sunt amorțită. A trecut un an de la plecarea lui și n-am reușit să mă echilibrez. Am impresia că-l simt în fața mea, pe canapeaua din dreptul televizorului sau prin casă, îl aștept la cafea sau să-mi dea măcar un telefon și nu înțeleg de ce nu sună… Am avut copiii alături, rude, prieteni, vecini. Dar singurătatea se simte foarte puternic și e dureroasă.

"Nicio amintire nu-mi aduce confort"

Moartea unui partener de viață reconfigurează totul, de la tabieturile zilnice la planurile de viitor. V-ați descoperit resurse de putere pe care nu știați că le aveți în acest ultim an?

Da, asta cu reconfigurarea, de care sunt perfect conștientă că trebuie să se întâmple, încă nu mi-a ieșit. Resursele de putere s-au activat în rezolvarea parțială a unor acte necesare, succesiune, cadastru etc. Planuri? Îmi fac planuri să-mi fac planuri… Tabieturi? Aceeași cafea…

Mircea Diaconu era un om de o energie debordantă, mereu în mișcare. Cum este acum atmosfera în casa dumneavoastră și ce obiecte sau amintiri vă aduc cel mai mult confort?

Nicio amintire nu-mi aduce confort. Îndeosebi de Crăciun, care din copilărie era sărbătoarea mea preferată. Mi-e greu pentru că în Ajun era ziua de naștere a lui Mircea, aveam musafiri, cântam colinde, desfăceam cadourile de sub pom, aduse de Moș Crăciun. Se tăia porcul la părinții lui Mircea, la Vlădești, ni se dădea partea noastră, pe care o aduceam la București și pregăteam cârnați, șunci, piftie, sarmale și toate ale porcului…