De ce nu a ajuns Alex Dima preot, după ce a studiat patru ani de Teologie: „M-am întrebat în timp dacă sunt vrednic și pregătit pentru așa ceva!”

De ce nu a ajuns Alex Dima preot, după ce a studiat patru ani de Teologie: „M-am întrebat în timp dacă sunt vrednic și pregătit pentru așa ceva!”

Alex Dima este cunoscut publicului ca realizator al emisiunii „România, te iubesc”, însă puțini știu că jurnalismul nu a fost drumul la care a visat de la început. Acesta a studiat timp de patru ani Teologia și, o perioadă, a predat religia în școli. În cele din urmă, viața l-a purtat într-o direcție complet diferită, ajungând să își construiască o carieră în presă.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI

Alex Dima are o poveste de viață care te lasă fără cuvinte. În adolescență, visa să devină preot, însă lucrurile au luat o întorsătură neașteptată după ce a absolvit Seminarul Teologic. El a mărturisit că i-a fost teamă să nu greșească într-o asemenea „misiune”, unde e nevoie de o credință care poate muta munții din loc.










Citește și: Escrocherie online în care este implicat Alex Dima de la "România, te iubesc!", pe un site fantomă, care a furat imaginea Libertatea: "Totul este fals!"

De ce nu a ajuns Alex Dima preot, după ce a studiat patru ani de Teologie


Alex Dima a vorbit în mai multe rânduri despre parcursul său profesional și despre motivul pentru care nu a mai urmat calea preoției. Jurnalistul a explicat cum a ajuns să își reevalueze drumul și să se îndrepte către o altă direcție, influențat de experiențele și întrebările pe care le avea.

„Studiile pe care le urmezi te formează ca om, iar în Teologie nu înveţi o meserie, ci înveţi să primeşti informaţii despre viaţă şi Dumnezeu. Prin urmare, este mare legatură între ce fac eu şi ce am învăţat. Preoţia este o misiune. Nu e o meserie. Preotul trebuie să fie un misionar şi nu un angajat sau funcţionar. El trebuie să fie „sarea pământului şi lumina lumii”, aşa cum spune Iisus”, declara Alex Dima, în 2013, pentru TV MANIA.

Așa cum spune chiar el, destinul l-a purtat spre lumea televiziunii, unde și-a găsit locul și clădit o carieră lungă.

„Am înteles în timp ce înseamnă această misiune şi tot în timp am început să mă întreb dacă sunt vrednic şi pregătit pentru aşa ceva. M-am îndreptat mai întâi către învăţamânt, după care viaţa m-a aruncat în televiziune. Am rămas aici”, adăuga el.

Citește și: Scandalul uitat dintre Chef Florin Dumitrescu și Alex Dima de la "România, te iubesc!": "Dau cu tine de pământ... dementule!"


Citește și: Mara Bănică sare în apărarea Mihaelei Rădulescu, după ce a fost acuzată că a vrut să profite de averea lui Felix Baumgartner: „Moartea nu a adus liniște. Lumea publică nu iartă liniștea”

Alex Dima, despre credința românilor


Alex Dima a vorbit despre felul în care a perceput de-a lungul timpului credința oamenilor pe care i-a întâlnit, indiferent de statutul lor social sau material.

„Românul obişnuit întotdeauna a crezut în Dumnezeu. Am întâlnit şi oameni simpli, şi oameni cu bani, şi oameni fără bani cu o credinţă atât de puternică, încât îţi degajau o energie atunci când stăteai de vorbă cu ei. Credinţa lor aproape că e palpabilă. Sunt oameni care nu cad pradă formalismului, ritualului, ba chiar superstiţiilor şi chiar cred în Dumnezeu şi-şi ghidează paşii şi viaţa după legile Lui. Am întâlnit oameni în viaţa cărora prezenţa lui Dumnezeu chiar se vede”, mai spune el.

Sursa foto: Facebook