Daniel Cristian Stan: Întreaga Școală Gimnazială „Vasile Cârlova” va fi modernizată cu fonduri europene

23 Jul 2026 - 18:25
0 1

Vești bune pentru elevii și profesorii Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova” din Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru sediul unității de învățământ de pe Bulevardul Mircea cel Bătrân, după ce, în urmă cu doar câteva zile, a fost semnat și contractul pentru corpul de clădire din Calea Domnească.

Astfel, întreaga școală va beneficia de investiții importante din fonduri europene, care vor contribui la modernizarea infrastructurii și la crearea unor condiții mai bune pentru desfășurarea actului educațional.

„În ceea ce privește municipiul Târgoviște, astăzi semnăm contractul de finanțare pentru sediul de pe Bulevardul Mircea cel Bătrân al Școlii Gimnaziale «Vasile Cârlova», după ce zilele trecute a fost semnat contractul pentru corpul din Calea Domnească, astfel încât întreaga unitate de învățământ va beneficia de investiții importante din fonduri europene”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Edilul a precizat că acesta este al 13-lea proiect contractat de Municipiul Târgoviște în cadrul actualului Program Regional Sud-Muntenia 2021–2027, valoarea totală a investițiilor depășind 320 de milioane de lei. De asemenea, jumătate dintre proiectele semnate vizează modernizarea unităților de învățământ, ceea ce confirmă faptul că educația rămâne una dintre principalele priorități ale administrației locale.

„Este al 13-lea proiect semnat de municipiul Târgoviște în actualul Program Regional Sud-Muntenia, valoarea totală a proiectelor depășind 320 de milioane de lei, iar jumătate dintre acestea vizează modernizarea unităților de învățământ”, a mai transmis Daniel Cristian Stan.

Primarul a adresat mulțumiri ADR Sud-Muntenia pentru sprijinul acordat și Consiliului Județean Dâmbovița pentru colaborare, subliniind că asemenea investiții nu ar fi fost posibile doar din bugetul local.

Noile proiecte vor aduce beneficii importante comunității educaționale din Târgoviște, prin modernizarea spațiilor de învățământ și creșterea calității condițiilor oferite elevilor și cadrelor didactice.

L.S

Articolul Daniel Cristian Stan: Întreaga Școală Gimnazială „Vasile Cârlova” va fi modernizată cu fonduri europene apare prima dată în DambovitaNews.

Care este reactia ta cu privire la acest articol?

Like Like 0
Dislike Dislike 0
Love Love 0
Funny Funny 0
Wow Wow 0
Sad Sad 0
Angry Angry 0

Comentarii (0)

User